Temerile lui Zelenski și promisiunile lui Trump
Zelenski nu s-a bucurat prea tare când a aflat cine câștigase alegerile în Statele Unite. De fapt, nu s-a bucurat deloc, dar a fost prudent. S-a abținut de la comentarii nepotrivite, dar era clar că i-ar fi convenit o victorie a Kamalei Harris. Ar fi însemnat continuitate și predictibilitate în atitudinea Washingtonului față de Kiev. Liderul ucrainean știe că pentru președintele ales, chestiunea războiului este primul test de credibilitate în domeniul politicii externe americane în ,,a doua eră’’ Trump. Noul șef al administrației va trebui să armonizeze promisiunile din campania electorală cu rezultatele acțiunilor sale politico-diplomatice. Este în joc credibilitatea sa de om de stat american aflat în fața unei probleme majore a lumii contemporane și este conștient că trebuie să o rezolve de la înălțimea funcției sale. Nu-și poate permite jumătăți de măsură. Poate un compromis, dar în marja de eroare a promisiunii, notează George Miloșan într-o noua analiză pentru evz.ro.
Kievul se poate aștepta la o serie de elemente de condiționalitate pentru acceptarea negocierilor în ,,format Trump’’, de la suspendarea ajutoarelor economico-financiare până la pierderi teritoriale, înghețarea conflictului pe aliniamentul de înaintare al forțelor rusești și proclamarea neutralității. Nu insist, întrucât s-a scris mult pe această temă.
Biden nu l-a ajutat prea mult pe Trump în chestiunea ucraineană
Însă Trump este imprevizibil. Acum, poate mai puțin decât în primul mandat – după cum susțin colaboratorii – dar greu de anticipat. Ucrainenii își aduc aminte că atunci când era președinte – în ciuda simpatiei aparente față de Putin – a continuat înarmarea Kievulului și a promovat adoptarea de sancțiuni grele împotriva Rusiei. Ucraina s-a bucurat, acum poate fi invers. Oricum, o ipoteză se profilează pe eșichierul viitorului proces de pace.
Ținând cont de ,,factorul credibilitate’’ pomenit mai sus, Trump va insista pentru o rezolvare relativ rapidă a problemei ucrainene și nu va accepta tergiversarea Moscovei – care deja se profilează într-un orizont politic și militar -privind luarea unei decizii referitoare la eventuale negocieri de pace. Decizia lui Biden privind utilizarea de către ucraineni a rachetelor ATACMS nu-l ajută prea mult și probabil o va revoca după 20 ianuarie 2025. Nu exclud să fi fost luată de unul pentru a fi revocată de celălalt, creându-se astfel un mod inteligent de a-l influența pe liderul de la Kremlin. Problema de fond vine din faptul că produce efecte în cele două luni care au mai rămas. Primul a fost reacția lui Putin în chestiunea doctrinei nucleare a Rusiei. Apoi, utilizarea rachetelor sale de ultimă generație. Ar mai fi o variantă: Trump să-l determine pe Zelenski să renunțe la utilizarea ATACMS. Acum. Greu de crezut…
Cu alt Zelenski, situația s-ar schimba?
Propunerile de încheiere a conflictului armat susținute constant de Zelenski s-au axat în primul rând pe principiile actuale de drept internațional, fară a se ține seama de dreptul istoric la care Moscova face mereu apel. S-ar fi deschis cutia Pandorei într-o Europă unde suveranismul și naționalismul sunt în creștere ca în anii ‘30. Dar partida se joacă încă.
Kievul a susținut constant revenirea la frontierele sale din 1991. ,,Planul pentru victorie’’ al președintelui ucrainean este de fapt o ,,platformă-program’’ de securizare a viitorului țării prin aderarea rapidă la Alianța Nord-Atlantică și continuarea în ritm susținut a ajutorului occidental în materie de echipament militar. Unul din punctele de rezistență ale acestei platforme a fost atins: utilizarea rachetelor ATACMS și Storm Shadow (SCALP). Mi-e teamă că implementarea prevederilor din planul în discuție se va opri aici.
Nu știu ce au discutat Zelenski și Trump la New York sau mai recent, la telefon cu Elon Musk pe fir, dar îmi pot imagina că The Donald a privit cu neîncredere proiectul liderului de la Kiev. Nu concorda cu al său. Cred că Trump și-a adus aminte că mandatul lui Zelenski la Kiev expirase…iar cu altul în locul său s-ar discuta altfel. Desigur, în vreme de război nu se organizează alegeri, dar Trump imprevizibil cum este, ar putea sugera Kievului că ar fi bine să le organizeze chiar dacă șase milioane de ucraineni au plecat din țară iar alte cinci s-au mutat spre vestul țării.
Puterea și popularitatea liderului de la Kiev
În cei aproape trei ani de război, puterea lui Zelenski a crescut constant mai ales pe segmentele de forță ale statului ucrainean. Instituțiile de forță sunt subordonate direct celei prezidențiale iar proiecția de putere a acestora se extinde asupra întregii structuri statale. Într-o țară cu democrație consolidată, ar fi ceva normal, întrucât populația știe că odată încetat conflictul, s-ar reveni la situația dinainte. Dar înainte de Zelenski, ceea ce le lipsea ucrainenilor era tocmai democrația iar acum, președintele nu dă semne că ar fi interesat de un viitor democratic pentru țară. Popularitatea sa este în scădere.
Legea marțială, suspendarea reformelor democratice, trecerea într-un decor politic a parlamentului și reducerea rolului partidelor nu sunt argumente în favoarea lui Volodimir deși se înțelege de ce a amânat sine die alegerile prezidențiale prevăzute pentru primăvara acestui an. Este drept, contracandidați nu are, dar aici este și ,,meritul’’său. Pe lângă Poroșenko – care oricum nu mai reprezintă un pericol – a apărut Velery Zaluznhy, fostul șef al armatei din prima parte a războiului și executant al contraofensivei din 2022. ,,Exilat’’ la Londra într-un post diplomatic, nu a arătat până acum că ar avea ambiții politice, dar dacă ar candida, ar avea șanse să câștige în fața lui Zelenski. Poate fi un interlocutor mai bun pentru Trump.
Putin și (ne)definirea ,,operațiunii speciale’’
Partea despre Putin am lăsat-o la finalul acestui text. Spre deosebire de Zelenski și alți câțiva lideri străini – Xi Jinping, Erdogan, Inacio Lula da Silva – Putin nu a prezentat vreodată o propunere de încheiere a conflictului în afară de câteva condiții generice, inacceptabile pentru Kiev: neutralitate, dezarmare, retragerea totală din teritoriile anexate de Moscova.
Obiectivele ,,operațiunii speciale’’ nu au fost vreodată definite cu claritate tocmai pentru a nu fi judecat de analiști și chiar de poporul său pentru că nu le-a atins. Se știe însă că înaintea unor eventuale negocieri, armata rusă ,,trebuie’’ să fi ocupat deja întregul teritoriu locuit de rusofoni, inclusiv Odesa și litoralul Mării Negre până la frontiera cu gurile Dunării . Încet, frontul avansează spre vest, dar bilanțul de astăzi nu este satisfăcător pentru liderul din Kremlin. Este unul dintre puținele rațiuni pentru care inițiativa lui Trump ar putea să bată pasul pe loc. Dar Trump nu are răbdare, lucru demonstrat.
