Omul lui Volodimir Zelenski a pus punctul pe i: Ucraina vrea să oprească războiul! Conflictul declanșat de Vladimir Putin constituie un pericol pentru întreaga lume democratică. Acesta este avertismentul lansat de primarul Kievului, într-un interviu acordat în exclusivitate Sabrinei Preda.
Vitali Klitschko, care conduce Kievul, a cerut imperativ arme defensive pentru a opri atacul rușilor, în condițiile în care, spune el, Ucraina luptă pentru toată Europa. Acesta a făcut referire și la recentele vizite ale liderilor europeni în Ucraina.
”Vizita liderilor Europeni în Ucraina are un statut simbolic și constituie un important semnal pentru întreaga lume. Au avut ocazia să vadă cu ochii lor dezastrul din Bucha sau Irpin. Nu este vorba de război, războiul are propriile reguli, este vorba de genocid. Mii de civili au fost uciși. Zi de zi. Trebuie să facem totul pentru a opri războiul. Iar mesajul pe care îl transmitem tuturor liderilor este acesta: ucrainenii nu își apără doar orașele, nu ne apără doar țara, ci întreaga lume democratică”, a spus primarul de la Kiev.
Ucraina nu vrea să fie într-un imperiu sovietic
El a explicat că motivul acestui război fără sens este acela de a stăvili dorința ucrainenilor de a face parte din societatea europeană, de a ne construi statul pe baza valorilor europene, cu respectarea drepturilor civile, a respectării presei.
„Nu vrem să trăim într-un imperiu sovietic”, a punctat liderul Kievului, într-un interviu pentru Antena 3.
Trebuie amintit că azi Ucraina a primit o veste foarte bună. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a venit cu informația așteptată de toată lumea. Mai exact, Comisia Europeană a recomandat ca Ucraina să primească statutul de țară candidată la Uniunea Europeană. Declarația în acest sens a fost făcută de Ursula von der Leyen, în timpul unei conferințe de presă, la o zi după ce cei mai puternici lideri ai blocului comunitar au vizitat Kievul.
Veste bună de la Comisia Europeană pentru Volodimir Zelenski
„Ucraina a demonstrat în mod clar aspirația și determinarea țării de a se ridica la înălțimea valorilor și standardelor europene”, a declarat ea reporterilor la Bruxelles.
Pentru declarația sa, Ursula von der Leyen a purtat culorile Ucrainei, un blazer galben peste o cămașă albastră.
Se așteaptă ca liderii țărilor UE să aprobe această decizie în cadrul unui summit care va avea loc săptămâna viitoare. Liderii celor mai mari trei state membre – Germania, Franța și Italia – și-au manifestat joi solidaritatea prin vizita la Kiev, împreună cu președintele României, scrie France 24.