Ucraina vrea să vândă mai multe companii de stat pentru a-și consolida bugetul

Sursă: Dreamstime

Ucraina se pregătește să vândă mari companii de stat, inclusiv de utilități și uzine metalurgice, la prețuri mici. Scopul este de a-și consolida bugetul dependent de ajutoare, dar și de a pune capăt deceniilor de practici postcomuniste de corupție și proastă gestionare.

Dacă măsura este aprobată de către Parlament, Ucraina ar putea câștiga 400 de milioane de dolari, vânzând companiile de utilități și cele siderurgice, dar și un producător de îngrășăminte și unul de insulină. Potrivit lui Rustem Umerov, şeful Fondului Proprietăţii de Stat din Ucraina (PSFMU), se pot câștiga alte 190 de milioane de dolari din închirierea de terenuri agricole.

Ucraina îndeamnă investitorii să aibă încredere în viitor

Într-un interviu pentru Bloomberg, acesta a recunoscut că sunt puțini oameni care ar vrea să investească într-o țară aflată în război, însă i-a îndemnat pe potenţialii investitori să se gândească la Ucraina ca la o investiţie de viitor, ce s-ar putea dovedi de 20 de ori mai profitabilă decât pare în prezent.

„Dacă nu le vindem anul acesta, anul viitor valoarea companiilor va fi doar imobiliară, iar anul următor doar terenul pe care se află” va mai putea fi valorificat, a declarat Rustem Umerov.

Printre companiile care ar putea fi privatizate se numără producătorul de amoniac Odeski Priportovi Zavod, producătorul de titan United Mining şi Uzina de titan-magneziu de la Zaporojie, producătorul de insulină Indar şi producătorul de energie Centrenergo PJSC.

Astfel, Ucraina caută investitori suficient de curajoşi care să mizeze pe faptul că va reuşi să respingă invazia Rusiei, iar pentru aceasta are un discurs simplu: un risc ridicat poate oferi o recompensă mare, scrie Bloomberg.

„Există pieţe emergente şi există o piaţă de urgenţă, iar ca piaţă de urgenţă, noi suntem unici”, a spus șeful PSFMU.

Rustem Umerov are o sarcină dificilă

Rustem Umerov este a opta persoană care preia conducerea Fondului Proprietății de Stat din 2014, când a fost răsturnat guvernul pro-rus al lui Viktor Ianukovici. Sarcina sa este una dificilă, întrucât niciunul din predecesorii săi nu a reușit să vândă mari părţi din economia de stat. Doi dintre ei s-au sinucis, se pare, în timp ce un fost preşedinte este anchetat pentru acuzaţii de deturnare de fonduri, pe care le neagă, relatează Bloomberg.

Iar războiul a îngreunat situația. Aproape fiecare ucrainean a pierdut un prieten, o rudă sau o persoană cunoscută. 40 de milioane de locuitori au plecat din casele lor, războiul devastând sectoare întregi ale economiei prin distrugerea producătorilor din zonele ocupate, cum ar fi regiunea estică Donbas şi oraşul port Mariupol.

Ucraina ar putea câștiga 162 de milioane de dolari din privatizarea companiilor de stat

Din vânzarea companiilor de stat în acest an, guvernul ucrainean se așteptă să obțină 6 miliarde de hrivne (162 de milioane de dolari). Rustem Umerov spune însă că ar putea obţine o sumă potenţial de patru ori mai mare, dacă planurile de vânzare şi de leasing vor putea merge mai departe. Acest lucru depinde de parlament, care trebuie mai întâi să aprobe legislaţia pentru a permite privatizarea companiilor mari şi închirierea terenurilor agricole deţinute de stat. Deputaţii sunt împărţiţi în două tabere – pro şi contra.

Dacă Parlamentul nu reuşeşte să adopte legile necesare, alternativa ar fi ca statul să se orienteze către societăţi mixte cu alte companii de stat pentru a uşura povara asupra finanţelor publice, a explicat Umarov.

Venituri ar putea veni și din confiscarea companiilor din Ucraina care au legături cu Rusia, a adăugat el, dând drept exemplu Sense Bank, controlată de Rusia, unul dintre cei mai mari creditori din Ucraina, pe care guvernul ar vrea să o naţionalizeze.

Umerov a adăugat că în ciuda obstacolelor, Ucraina mai are un avantaj: solidaritatea investitorilor şi aliaţilor care doresc să sprijine ţara pentru alungarea Rusiei de pe teritoriul său.