„Ele fugeau de bombe, dar după mai multe zile de peregrinări, unele ucrainence au făcut cale-ntoarsă pentru a se întoarce în ţara lor în ciuda conflictului cu Rusia, care este în toi”, relatează LA LIBRE BELGIQUE.

Gara din Lviv, în vestul Ucrainei, este arhipină de pasageri care pleacă, disputându-şi locurile în trenurile care părăsesc ţara sfâşiată de război. Dar pe o platformă izolată, departe de holul principal, se remarcă grupuri de persoane care fac drumul invers.

Ucrainenii se întorc acasă! Oamenii se tem mai mult de un nou început decât de război

Ştergând lacrimile nepotului, Svitlana Nataluha, 60 de ani, povesteşte că familia ei a călătorit timp de cinci zile: de la casa lor din Harkiv, oraş din estul bombardat fără încetare de la începutul războiului, spre Lviv, în Ucraina occidentală, apoi în Polonia, înainte de a face cale-ntoarsă.

Svitlana, fiica sa de 28 de ani, Galina Kanuka, şi cei doi nepoţi au fost bine primiţi în Polonia, dar paralizate de perspectiva de a-şi reîncepe vieţile de la zero, ele au preferat să se întoarcă în ţară.

„Voluntarii ne-au ajutat mult, dar numai în locul în care se găseau”, spune Galina Kanuka, adăpostită sub platforma măturată de frig, alături de o grămadă de saci. „Ne spun să continuăm spre alte oraşe şi să găsim alţi voluntari acolo.”

Bariera lingvistică complicând tratamentul maladiei unui copil a influenţat de asemenea decizia de a se întoarce.

 „Întoarceți-vă acasă, patria vă aşteaptă”

Peste trei milioane de persoane au fugit din Ucraina de la începutul invaziei ruse, acum trei săptămâni, potrivit ONU. Nu există cifre oficiale privindu-i pe cei care au revenit. Dar AFP a fost martoră în această săptămână la trei trenuri care transportă între 100 şi 250 de pasageri din oraşul polonez Przemysl cu destinaţia Lviv.

Printre ei, câţiva voluntari străini răspund la apelul Ucrainei pentru un sprijin militar, persoane autorizate să transporte ajutor umanitar. Dar ceilalţi sunt adesea femei şi copii deţinători de paşapoarte ucrainene. La gara din Lviv, o pancartă scrisă de mână îi invită pe cei care pleacă să se întoarcă: „Întorceţi-vă acasă, patria vă aşteaptă.”

Olexandr, agent la bordul unuia din trenuri, care refuză să dea informaţii despre familii, povesteşte că uneori sunt până la 300 de pasageri la bordul unui tren de întoarcere.

„La început, nu era cazul, dar în ultimul timp, multe femei cu copii au început să se întoarcă”, spune el.

Ucrainenii nu au încredere în promisiunile autorităților străine

Deşi multe ţări – în special în UE – au luat decizia de a-i primi pe refugiaţii ucraineni, e greu să linişteşti temerile celor strămutați faţă de sarcina dantescă de a-şi reconstrui viaţa în altă parte.

„Ei au impresia că nu vor fi luaţi în grijă pe termen lung”, spune Olexandr, cocoţat în cabina lui. „O femeie a spus că a rămas câteva zile fără adăpost acolo şi că e mai bine să se întoarcă în Ucraina.” La Przemysl, în Polonia, candidaţii la întoarcere lasă în urma lor o gară unde mişună voluntarii care oferă hrană, un acoperiş şi continuarea călătoriei.

Dar trenurile de întoarcere la Lviv nu sunt anunţate pe tabela plecărilor şi călătorii îşi negociază drumul în contracurent cu fluxul de refugiaţi printr-o uşă pe care scrie „intrarea interzisă” la controlul paşapoartelor.

Trenurile nu prea pline încep o călătorie de 90 km dincolo de o frontieră rutieră aglomerată, survolată de elicoptere pe partea poloneză. După un gard de sârmă ghimpată, câmpul redevine o zonă de război, presărată cu puncte de control cu drapele ucrainene.

La Lviv, deşi departe de liniie frontului, ferestrele sunt acoperite cu saci de nisip şi sirenle care anunţă raiduri aeriene sună toată noaptea. Duminică, o bază militară aproape de Lviv şi de frontiera poloneză a fost atinsă de lovituri aeriene ruseşti care au ucis circa 35 de persoane.

Pentru familia Svitlanei Nataloukha, cel mai mare oraş vestic trebuie acum să devină un refugiu.

„Voiam pentru copiii noştri să fie în siguranţă în Polonia, dar nu am reuşit”, spune ea. „Sperăm că vor putea fi în siguranţă la Lviv.”