Cetățenii ucraineni sunt obligați să dobândească cetățenie rusă
Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Yale (SUA), cetățenii ucraineni din Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie, zone anexate la Rusia în 2022, sunt forţați să dobândească cetăţenia rusă, în caz contrar riscă să fie arestați sau chiar deportați. În plus, cei care nu depun cereri pentru dobândirea cetăţeniei ruse „sunt supuşi ameninţărilor, intimidării, restricţiilor privind ajutorul umanitar şi nevoile de bază şi posibil detenţiei sau deportării, toate menite să îi forţeze să devină cetăţeni ruşi.”
O serie de decrete semnate de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, îi obligă pe cetățenii ucraineni să obţină paşapoarte ruseşti, fapt ce încalcă dreptul internaţional umanitar.
„Ceea ce este îngrijorător aici este că reprezintă, practic, o încălcare a Convenţiilor de la Haga şi Geneva. Este (un fenomen) foarte răspândit şi în curs de desfăşurare. Ucrainenii din zonele aflate sub controlul Rusiei nu au de ales decât să accepte un paşaport rusesc dacă vor să supravieţuiască sau se confruntă cu posibilitatea detenţiei şi, după cum a documentat echipa, cu deportarea în Rusia dacă nu se conformează.
Răspunderea revine Kremlinului, iar preşedintele Putin a fost inculpat pentru crime de război de către Curtea Penală Internaţională (CPI) sub acuzaţia de deportare a copiilor ucraineni şi autorităţi de ocupaţie”, a explicat directorul executiv Nathaniel Raymond de la Laboratorul de Cercetare Umanitară din cadrul Şcolii de Sănătate Publică Yale.
Studiul Universității Yale a fost publicat miercuri, 2 august 2023, ca parte a Programului Observator al Conflictelor, cu sprijinul Departamentului de Stat al SUA şi a fost realizat de partenerul de cercetare Laboratorul de Cercetare Umanitară din cadrul Şcolii de Sănătate Publică Yale.
Parlamentul Ucrainei a prelungit legea marţială cu încă 90 de zile
O altă lege importantă îi vizează pe cetățenii ucraineni. Vă amintim că, zilele trecute, Parlamentul de la Kiev a votat prelungirea legii marţiale cu încă 90 de zile, până pe data de 15 noiembrie 2023, amânând astfel alegerile legislative. Iaroslav Jelezniak, un membru al Parlamentului Ucrainei, a anunțat, prin intermediul canalului său de Telegram, că o majoritate covârşitoare a votat pentru prelungirea legii marţiale cu încă 90 de zile.
Vă amintim că alegerile legislative nu pot fi organizate atâta timp cât este în vigoare legea marţială deoarece alegătorii ar trebui să meargă la urnele de vot în octombrie 2023, însă războiul nu s-a încheiat încă, fiind prima dată când un scrutin naţional important este amânat din cauza unui conflict militar. Parlamentul Ucrainei a introdus legea marţială pe data de 24 februarie 2022, ziua în care a izbucnit războiul. Din acea zi, bărbaţii ucraineni cu vârste cuprinse între 18 ani şi 60 de ani nu au voie să părăsească ţara.