Premierul ucrainean, Mikola Azarov, a declarat, vineri, că majorarea tarifelor la utilităţile publice şi la gazele pentru populaţie, condiţie impusă de Fondul Monetar Internaţional, este inacceptabilă pentru Ucraina.
"Programul de cooperare cu FMI funcţionează, însă punerea în aplicare a acestui program include condiţia de creştere a tarifelor la utilităţi şi la gazele destinate populaţiei. Am fost nevoit să afirm de multe ori că această condiţie este inacceptabilă pentru Ucraina, atât timp cât preţul gazului nu este unul corect şi veniturile sunt insuficiente" – a explicat Azarov.
Amintim că pe 5 septembrie, ministrul ucrainean al finanţelor, Iuri Kolobov, s-a întâlnit cu experţi ai misiunii tehnice a Departamentului European al FMI, pentru a discuta despre principalii parametri ai bugetului de stat pentru anul viitor. Experţii FMI au prezentat propria evaluare a factorilor care vor influenţa dezvoltarea finanţelor publice internaţionale şi ucrainene în 2013.
Ministrul ucrainean al finanţelor, la rândul său, a declarat că proiectul bugetului de stat al Ucrainei pentru 2013 a fost elaborat pentru a răspunde tendinţelor actuale şi previziunilor pentru economia globală. Serviciul de presă al Guvernului de la Kiev a relatat că misiunea tehnică a FMI a salutat politica Executivului ucrainean privind consolidarea fiscală.
SURSA: Rador