Gombos Csaba, desemnat de UDMR pentru funcţia de director general al Tarom, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că ştie că operatorul de transport aerian are probleme, pe care trebuie să le rezolve, el făcând referire la planificarea zborurilor, dar şi la servicii.

„Despre planuri e prea devreme să vorbesc. Ştiu că societatea are probleme şi trebuie să le rezolv, în legătură cu planificarea zborurilor, servicii şi probleme de imagine. Oriunde mergem pe Internet găsim reclamaţii privind modul de tratare a clienţilor, de bagaje pierdute”, a declarat Gombos corespondentului Mediafax

El a precizat că a aflat sâmbătă de nominalizarea sa pentru şefia Tarom, în condiţiile în care erau mai multe persoane propuse pentru acest post.

Gombos Csaba, consilier judeţean în Mureş, a mai spus că nu ştie încă dacă între această calitate pe care o deţine şi cea de director general al Tarom există incompatibilităţi, precizând că, dacă se află într-o astfel de situaţie, va fi nevoit să renunţe la mandatul din CJ Mureş. „Nu ştiu încă dacă sunt funcţii incompatibile, de curând am aflat de nominalizare. Dacă e situaţie de incompatibilitate, va fi nevoie să renunţ la calitatea de consilier judeţean”, a spus Gombos.

Gombos Geza Csaba este din 2008 consilier judeţean în CJ Mureş din partea UDMR. El este, de asemenea, vicepreşedinte al filialei mureşene a Uniunii.

A intrat în vizorul ANI

Anul trecut, Gombos Csaba a fost anchetat în urma unei solicitări a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care sesiza, în aprilie 2009, posibile infracţiuni de fals în declaraţiile de avere şi interese ale acestuia. Potrivit rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, care a fost postată de către consilier pe site-ul CJ Mureş, procurorul de caz, Victor Liloiu, arăta că, în urma audierii lui Gombos şi a prezentării de către acesta a actelor cerute, a decis neînceperea urmăririi penale pentru fals în declaraţii, cheltuielile judiciare presupuse de acest caz rămânând în sarcina statului.

Are medalii de aur la arte marţiale

Gombos este cunoscut ca sportiv de arte marţiale, în palmaresul său regăsindu-se mai multe medalii de aur şi argint la campionatele mondiale de wu-shu, el fiind şi campion naţional între 1992-2002, dar şi ca om de afaceri. El a fost director executiv al firmei de cabluri electrice Romcab SA Târgu Mureş.

Conducerea Tarom este asigurată în prezent de către Ruxandra Brutaru, fiica unui fost director general al companiei aeriene, Nicolae Brutaru. Compania Tarom este controlată în proporţie de 96,7% de Ministrul Transporturilor, ceilalţi acţionari fiind SIF Muntenia, Compania Naţională Aeroportul Bucureşti Otopeni şi ROMATSA.

Funcţia de director general al Tarom a revenit UDMR în urma negocierilor cu PDL.

SURSA:Mediafax