„În campaniile electorale şi înainte de alegeri, aproape toate opţiunile rămân deschise. Dar e greu să spui ce vei face a doua zi, fiindcă nu noi vom decide cine şi în ce proporţie şi cu ce putere va intra în Parlament, acest lucru îl va decide electoratul. Astăzi mi-e greu să spun ce vom face a doua zi după alegeri, dar, din punctul meu de vedere, cel mai important lucru este să existe stabilitate politică în România, fiindcă de opt ani de zile trăim într-o criză politică permanentă, indiferent cine ce spune. Opt ani de zile – zece guverne. Cu zece guverne în opt ani, nu reuşeşti nici măcar să creionezi un proiect cât de cât”, a transmis liderul UDMR la Biroul Electoral Central, conform agerpres.ro
Ar fi de preferat o guvernare de centru dreapta
El a adăugat că ar fi de preferat o guvernare de centru dreapta, dar cea mai importantă este stabilitatea politică şi economică, pentru că „se vede foarte clar ce s-a întâmplat în ultimii opt ani cu programele operaţionale de infrastructură mare – POIM”.
„Nu am cheltuit banii, fiindcă nu au existat proiecte, nu a existat o guvernare coerentă. În POR sunt mai multe proiecte bune, fiindcă acolo n-a existat o astfel de criză. Deci e nevoie de stabilitate politică. Din punctul meu de vedere, este nevoie de o guvernare de centru dreapta. Mai departe, întrebaţi-mă pe 7 decembrie”, a afirmat liderul UDMR.
Întrebat dacă în majoritatea de centru dreapta include şi USR PLUS, în condiţiile în care au existat disensiuni, Kelemen Hunor a spus: „În primul rând, noi nu am avut mai multe discuţii şi dispute cu USR-ul decât a avut USR-ul cu noi. (…) De foarte multe ori USR-ul în Cameră, în Senat ne-a susţinut. Pe de o parte. Pe de altă parte, eu n-aş putea să afirm despre USR că este de centru dreapta. Vom vedea unde sunt. În acest moment sunt mai mult spre stânga, dar nu asta este important, fiindcă dacă te înţelegi în anumite puncte din program, dacă găseşti un program de guvernare cu oameni capabili să pună în aplicare un program de guvernare, în politică, cu un mic efort şi împingând în spate egoul uriaş al fiecăruia, se poate ajunge la un consens”.
Kelemen Hunor a subliniat că este mai important un consens pe un program de guvernare decât „contrele” din trecut, amintind că UDMR a mai avut negocieri dificile, care s-au finalizat însă cu un consens.
„Am avut negocieri dificile din 1996 până în 2012 sau 2014. (…) În acele perioade toate discuţiile erau dificile şi de fiecare dată am ajuns la un consens, inclusiv după ce noi am avut contre destul de dure cu preşedintele de atunci, Băsescu. Deci, din acest punct de vedere, pentru mine este mai important dacă vrem să facem ceva bine pentru ţară, dacă avem un program de guvernare unde să ne înţelegem pe lucrurile esenţiale şi dacă există şi o echipă care este în stare să pună lucrurile în mişcare, decât ce contre am avut în anii care au trecut”, a menţionat preşedintele UDMR.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin