Reprezentanţii comunităţii Declic cer UDMR să respecte independenţa justiţiei şi să voteze în Parlament, cât mai repede, desfiinţarea SIIJ. Cum se apără reprezentanţii UDMR?
UDMR îşi doreşte desfiinţarea SIIJ (Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie), însă nu va susţine modalitatea propusă de USR PLUS.
“Dacă cineva vine cu o propunere mai bună decât a noastră, noi suntem deschişi dialogului”
A spus-o răspicat Csoma Botond, liderul deputaţilor UDMR, cel care a preluat, vineri, petiţia Declic pentru desfiinţarea SIIJ.
“Am avut o discuţie în această dimineaţă cu reprezentanţii Declic în faţa clădirii Congresului. Ei ne-au acuzat de faptul că nu vrem să desfiinţăm SIIJ-ul. Eu le-am spus aceeaşi poziţie pe care am avut-o în ultimele luni de mai multe ori, şi anume că vrem să desfiinţăm SIIJ-ul, dar nu dorim în modul în care această desfiinţare a fost propusă de USR PLUS.
Noi avem o altă soluţie. Nu spunem că suntem în posesia adevărului absolut. Dacă cineva vine cu o propunere mai bună decât a noastră, noi suntem deschişi dialogului pe marginea acestui subiect. Momentan, nimeni nu a venit cu o propunere. Există doar propunerea USR şi propunerea UDMR. Sigur aici a existat un blocaj, dar noi dorim să continuăm discuţiile şi să găsim până la urmă o soluţie de compromis”, a declarat Csoma Botond pentru Agerpres.
“Nu dorim ca acele abuzuri să se întâmple din nou. Cred că e simplu”
Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor a explicat că, potrivit propunerii acestei formaţiuni, toate dosarele care au fost până acum la Secţia Specială ar trebui să ajungă la Parchetul General, “care e o entitate existentă, deci nu trebuie înfiinţată, şi Parchetul General să administreze aceste dosare care au fost administrate până acum de către SIIJ”.
“Petiţionarii de astăzi au o poziţie similară cu a USR PLUS ca să refacem acel sistem care a existat anterior şi acele dosare pe corupţie să meargă înapoi la Direcţia Naţională Anticorupţie. Eu le-am spus că noi am avut o discuţie principială pe acest subiect şi am plecat de la raportul Inspecţiei Judiciare din anul 2019 în care au fost semnalate foarte multe abuzuri.
Am citit. Are sute de pagini. Şi am spus că nu dorim ca acele abuzuri să se întâmple din nou. Cred că e simplu. Eu sper că anul acesta, după ce trece Congresul PNL şi Congresul USR, eu sper că, odată cu refacerea coaliţiei, vom găsi o soluţie de compromis şi legat de SIIJ”, a explicat Csoma Botond.
Kelemen Hunor: Dacă ar depinde de mine, această secţie nu ar mai exista!
Tot vineri, cu ocazia celui de-al 15-lea congres al UDMR, liderul formaţiunii politice, Kelemen Hunor, a fost extrem de ferm: “Dacă ar depinde de mine, această secţie nu ar mai exista!”
Totuşi, Kelemen Hunor spune că trebuie găsită o soluţie pentru garantarea independenţei judecătorilor şi procurorilor, odată cu oprirea activităţii SIIJ.
“Problema Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie – dacă ar depinde de mine, această secţie nu ar mai exista! Cu toţii suntem de acord că această secţie trebuie să îşi înceteze activitatea, însă trebuie să găsim, de asemenea, o garanţie instituţională ca procurorii şi judecătorii să îşi păstreze independenţa.
Ar trebui să existe o garanţie ca să nu ne întoarcem în iadul acela în care s-au deschis 3.000 de dosare ca să pună presiune asupra procurorilor şi judecătorilor, iar două treimi erau împotriva lor. Întrebarea se pune, care este soluţia instituţională ca judecătorii şi procurorii să fie independenţi, iar oamenii să fie convinşi de independenţa justiţiei?”, a declarat, vineri, Kelemen Hunor.
Sursa foto: Dreamstime