Anunțul a fost făcut de Zoltan Zakarias, politician al EMSZ. Potrivit acestuia, scopul legii trebuie să fie instituţionalizarea autonomiei culturale.
Astfel, în următoarea perioadă, Uniunea Maghiară din Transilvania (EMSZ) urmează să prezinte din nou legislativului de la Bucureşti proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, a comunicat József Kulcsár-Terza, politicianul uniunii constituite din PPMT şi PCM.
În ceea ce privește noua lege, Zoltan Zakarias, politician al EMSZ, a subliniat faptul că în programul guvernului constituit în decembrie cu participarea UDMR figurează şi înaintarea proiectului de lege a minorităţilor, care va putea fi dezbătut probabil „după septembrie”.
În același timp, el mai adăugat că scopul legii trebuie să fie instituţionalizarea autonomiei culturale, iar partidele politice vor trebui să elaboreze proiectul în cursul verii, împreună cu organizaţiile civile. Statutul care prevede autonomie teritorială pentru Ţinutul Secuiesc, acesta s-a votat în Parlamentul de la Bucureşti mai întâi în 2004, iar apoi în 2012, de data aceasta fiind vorba de un proiect modificat.
În toate cazurile documentele au fost respinse fără o dezbatere şi fără un vot de susţinere din partea unui arlamentar român, informează Rador.
”Autonomia” îi enervează pe români
De menționat este faptul că, anterior, într-un interviu acordat pentru g4media.ro, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit despre termenul de ”autonomie”, care, în opinia sa, este ”un cuvânt care îi enervează pe români”, motiv pentru care trebuie analizat unde a greșit minoritatea maghiară utilizând acest termen.
În același timp, Kelemen Hunor mai menționa atunci că el preferă să discute despre subsidiariatate și despre o reformă a statului. Întrebat dacă documentul semnat de UDMR în 2018 împreună cu PPMT și PCM (partide radicale) mai este valabil și azi, Kelemen Hunor a declarat că ”nimeni nu a retras semnătura”, adăugând însă că ”nu poți face ceva împotriva majorității”.
Amintim faptul că, în documentul semnat acum trei ani, obținerea autonomiei este declarată obiectiv politic major al celor trei partide.