Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea a anunţat că, în urma unui raport de analiză internă, s-a constatat că peste 90% dintre contractele atribuite de Ministerul Dezvoltării unor firme de construcţii, pentru lucrări publice, au necesitat fonduri suplimentare, iar cuantumul acestora a fost apropiat de 50% din valoarea iniţială a contractului.

Restul de 10% din contractele care au necesitat fonduri suplimentare nu aveau nevoie de mai mult de 10% din valoarea contractului.

„O asemenea stare de fapt crea două probleme. Pe de o parte, existau firme care erau deja obişnuite cu contractele publice. Aceste firme ştiau cum să joace, practicau preţuri de dumping la licitaţii, pentru ca apoi să le majoreze în urma unor acte adiţionale. A doua problemă se năştea tocmai din cauza faptului că numai unele firme câştigau licitaţiile. În mod evident, firmele care pierdeau contestau decizia de acordare a respectivelor contracte ca să poată să obţină şi ele câte ceva de la cei care câştigaseră licitaţiile. Nu numai că se cheltuiau mai mulţi bani, dar lucrările erau şi întârziate“, susţine Elena Udrea.

Reţeta Elenei Udrea

Potrivit acesteia, problema se va rezolva prin impunerea a două măsuri ce privesc limitarea cuantumului până la care se poate creşte valoarea contractelor, după câştigarea licitaţiei, la maximum 10% şi depunctarea firmelor care abuzează de contestaţii, în cazul în care mai participă la licitaţii viitoare.

„Fiecare constructor va fi nevoit să ofere un preţ cât mai aproape de cel real, dacă şi vrea să facă profit. Reţeta e simplă: Ministerul deţine controlul proiectelor pe care le finanţează, fără «aditivi» costisitori şi fără contestaţii abuzive. Ce obţinem? Lucrări terminate mai devreme, cu costuri mai mici pentru stat“, apreciază Udrea.