Udrea va solicita desfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, marţi, că va cere Guvernului desfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) şi că va solicita şi BPN al PDL să adopte o hotărâre prin care să ceară membrilor de partid cu funcţii să opteze între poziţia publică şi afaceri. "Având în vedere că PDL trebuie să dea dovadă de solidaritate maximă cu cei cărora le cerem sacrificii în această perioadă. Am decis ca astăzi (marţi - n.r.), în BPN, să solicit Biroului s

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, marţi, că va cere Guvernului desfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) şi că va solicita şi BPN al PDL să adopte o hotărâre prin care să ceară membrilor de partid cu funcţii să opteze între poziţia publică şi afaceri.

„Având în vedere că PDL trebuie să dea dovadă de solidaritate maximă cu cei cărora le cerem sacrificii în această perioadă. Am decis ca astăzi (marţi – n.r.), în BPN, să solicit Biroului să ia o hotărâre prin care să ceară tuturor membrilor de partid care ocupă funcţii publice să opteze între afaceri şli funcţiile publice pe care le ocupă”, a spus Udrea.

Ea a adăugat că, din aceleaşi considerente, a decis să ceară Guvernului desfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI).

„De asemenea, din aceleaşi considerente, la MDRT, pe care îl conduc, am decis să solicit în Guvern desfiinţarea CNI, din nevoia de a elimina orice suspiciune legată de cheltuirea banului public şi am decis să cer acelor politicieni care ocupă funcţii publice să renunţe la contractele cu CNI, în caz contrar le voi desfiinţa personal, asumându-mi orice risc”, a spus Udrea.

Elena Udrea a amintit că, în urma unei decizii care îi aparţine, programele derulate prin CNI au fost restructurate la începutul acestui an.

„Programul de construire de bazine de înot şi patinoare a fost suspendat. Programul de construire săli de sport a fost reorganizat, în sensul în care se construiesc doar cele care au fost începute anul trecut”, a explicat Udrea.

„Continuăm să lucrăm la şantierele deschise în anii trecuţi fără a deschide altele noi. Avem un program de introducere de reţele de apă, canal şi staţii de epurare în localităţi cu sub 50.000 de locuitori. Avem un program de intervenţii în regim de urgenţă în situaţia în care există pericolul prăbuşirii sau desfiinţării unor construcţii. Toate programele care se derulează în acest moment, care au obiective de investiţii în acest moment vor fi finalizate de Direcţia de Investiţii a Ministerului”, a spus Udrea.

Întrebată ce se va întâmpla cu personalul CNI, ea a spus că oricum în acea instituţie fusese comandat un audit în urma căruia personalul urma să fie redus de la circa 150 la 100 de persoane. În ceea ce îi priveşte pe aceşti 100 de angajaţi, Elena Udrea a evitat să folosească termenul şomer, spunând însă că aceştia vor fi liberi să ia parte la concurs în MDRT dacă vor fi scoase posturi la concurs.

Compania Naţională de Investiţii S.A. este o societate comercială pe acţiuni, înfiinţată în 2001, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi care execută programe de interes public sau social în domeniul construcţiilor în conformitate cu strategia MDRT. Principalii beneficiari ai acestor programe sunt autorităţile publice locale.

Programele CNI vizează construcţia de săli de sport, consolidarea şi reabilitarea sălilor de sport construite înainte de anul 2000, construirea de bazine de înot şi de patinoare artificiale, precum şi construire şi reabilitare de aşezăminte culturale.

În perioada 2001-2010, Compania Naţională de Investiţii a finalizat aproximativ 1.000 de obiective, incluse în 11 programe de investiţii, potrivit site-ului companiei.

SURSA: Mediafax

DETALII:
Pentru a asculta înregistrarea declaraţiilor făcute de Elena Udrea, click aici