„Poate că cineva trebuie să se trezească odată la realitate şi cu ordonanţa 109 (privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice – n. r.). E unul dintre cele mai scârboase bluff-uri, iertaţi-mi expresia, care se manifestă pe piaţa românească. Îl pui pe unul care face clasamentul restaurantelor să aleagă şi managerii de la Metrou, de la CFR, de la CNADNR, de la nu ştiu ce? Îl pui pe ăsta să aleagă managerii?! El pune patru pe listă şi eu întreb: De ce câştigă numai ăsta licitaţiile ca să aşeze managerii…şi el câştigă? Vine cu preţuri de dumping, cu nu ştiu ce, fiindcă îşi ia bani din altă parte, după ce îl pune pe ăla acolo. Iar ministrul X de la nu ştiu care minister pune pe listă.
Vezi că pe listă trebuie să-l ai şi pe Popescu, Georgescu, Vasilescu. Fără ăştia nu îţi plătesc. Şi între Popescu, Georgescu, Vasilescu e şi ăla care trebuie să fie, care până mai deunăzi lipea afişe. Şi aşa ajunge unu’ să conducă o instituţie colosal de grea pentru România, care reprezintă România, Compania Naţională de Drumuri, Metroul, CFR-ul – de care s-a ales praful -, să-l conducă unu’ care în viaţa lui nu a lucrat, nu a tras o linie cu diploma de inginer în buzunar”, a spus Gheorghe Udrişte, la conferinţa „2018 – Moment de răscruce pentru infrastructura din România”.
În altă ordine de idei Udrişte a afirmat că lucrările la magistralele spre Otopeni şi spre Drumul Taberei au fost blocate politic.
„Fostul premier a blocat metroul spre Otopeni. Nu ştie nimeni cine a blocat Drumul Taberei? Cine a blocat Otopeni-ul? Fenechiu, Ponta, pe ei trebuie să-i întrebe lumea pe stradă, că acum se bat cu pumnul în piept că au făcut partide noi”, a spus Gheorghe Udrişte. Agerpres