Textul, pregătit cu câteva luni în urmă, a fost supus unor îmbunătăţiri menite să reflecte stadiul actual al crizei datoriei, au declarat surse diplomatice din cadrul Consiliului UE.
Germania a insistat ca ţările care nu au ratificat pactul privind disciplina bugetară să nu poată beneficia de creditele MES.
De asemenea, miniştrii de finanţe europeni au definitivat prevederile privind capitalizarea acestui fond de sprijin. Astfel, ţările membre urmează să contribuie cu 80 miliarde de euro în următorii patru ani, în cinci tranşe, proporţional cu potenţialul lor economic. Ţările care doresc să cotizeze la MES în avans o pot face fără probleme.
Potrivit experţilor, MES va necesita un efort financiar major din partea ţărilor membre. Dacă în cadrul FESF ele puteau să depună garanţii pentru împrumuturi, în cadrul MES sunt nevoite să aloce sume reale substanţiale.
Noua variantă a MES urmează să fie aprobată de şefii de stat şi de guvern la viitorul summit al UE, prevăzut pentru 30 ianuarie la Bruxelles.
SURSA: Agerpres