Uniunea Europeană (UE) va interzice comertul cu produse obtinute din defrisari. Astfel că, importatorii și exportatorii din România și din restul statelor din UE vor avea de respectat noi obligații.
UE interzice comerțul cu produse obținute din defrișări
Regulamentul Comisiei Europene 1115/2023, care se ocupă de produsele provenite din defrișări (European Union Deforestation Regulation – EUDR), va intra în vigoare la sfârșitul acestui an. Acesta interzice vânzarea în Uniunea Europeană a produselor care provin din zone defrișate și exportul acestora către alte țări. În prima fază, regulamentul va fi aplicat companiilor mari și mijlocii care se ocupă cu astfel de produse, și va impune anumite obligații de verificare și raportare.
Mai exact, cei care se ocupă cu producția și comerțul acestor produse vor trebui să se asigure că produsele lor nu provin din zone defrișate și să evite să le pună pe piață dacă află că provin din astfel de zone. În caz contrar, riscă sancțiuni semnificative.
Printre produsele vizate se numără cafeaua, cacao, palmierii pentru ulei, cauciucul, soia, lemnul, bovinele și produsele derivate din acestea, cum ar fi ciocolata, mobila din lemn, anvelopele din cauciuc, pieile de bovine, uleiul de soia, uleiul de palmier, celuloza și hârtia. Aceste produse sunt interzise dacă provin din terenuri defrișate după 31 decembrie 2020.
Ce obligații au importatorii și exportatorii?
Conform EUDR, comercianții care vând aceste produse vor trebui să depună o „declarație de diligență” într-un portal special al Comisiei Europene. Aceasta va trebui să arate că au verificat proveniența produselor și să includă informații despre tipul de produs, cantitate, țara de origine, locația exactă a terenurilor de unde provin produsele, datele furnizorului și măsuri de evaluare a riscurilor legate de conformitatea produselor.
Operatorii trebuie să îndeplinească și obligația de a publica anual rapoarte accesibile online despre modul în care verifică proveniența produselor și ce măsuri au luat pentru a respecta aceste cerințe. Ei trebuie să păstreze dovezile privind verificările efectuate timp de cinci ani de la data punerii pe piață sau a exportului produselor, pentru eventuale controale.
Din punct de vedere vamal, importatorii și exportatorii vor trebui să includă în declarațiile vamale un număr de înregistrare specific, legat de verificările făcute, pentru a putea importa sau exporta produse din categoriile vizate.
Pentru ca acest sistem de control să funcționeze, Comisia Europeană va dezvolta până la 30 decembrie 2024 un sistem informatic unde operatorii vor putea să se înregistreze și să depună declarațiile necesare. Până la 30 iunie 2028, va fi creată și o interfață electronică în cadrul ghișeului unic al UE pentru vămi, care va facilita schimbul de date, cum ar fi notificările și verificările necesare, între sistemele vamale naționale și sistemul de informații cu declarațiile de diligență, potrivit lui Vladislav Dabija, Senior Manager, și Sorin Popa, Consultant Senior, Global Trade Advisory de la Deloitte România.