UE va impune limite mai stricte pentru poluarea aerului

Bruxelles-ul vrea să combată mult mai serios poluarea aerului! Miniștrii Mediului din Uniunea Europeană (UE) s-au întâlnit, luni, la Luxemburg și au decis să impună reguli mai stricte pentru reducerea poluării aerului.

Aceasta provoacă aproximativ 300.000 de decese în fiecare an în blocul comunitar. Drept urmare, este considerată „cel mai mare risc de mediu pentru sănătate”.

Noile măsuri vor începe să se aplice din anul 2030. Conform unui comunicat al Consiliului UE, noile reguli vizează reducerea nivelurilor de particule fine (PM10 și PM2.5) și a dioxidului de azot și dioxidului de sulf. Acestea sunt cunoscute pentru efectele negative asupra sănătății respiratorii.

Cetățenii europeni vor avea dreptul să primească despăgubiri

Cetățenii europeni vor avea dreptul să primească despăgubiri dacă se îmbolnăvesc din cauza nerespectării limitelor de poluare.

Totuși, țările europene pot cere o amânare a termenului-limită din anul 2030, dar numai în anumite situații. Fiecare țară trebuie să adopte legile necesare pentru a implementa aceste limite mai stricte în următorii doi ani. Cele care nu respectă obiectivele stabilite riscă să fie amendate.

poluare
SURSA FOTO: pexels.com

Noile limite pentru poluarea aerului sunt bazate pe un acord la care au ajuns în februarie 2024 reprezentanții Parlamentului European și ai statelor membre din UE. Aceste reglementări vor ajuta la conturarea planului Comisiei Europene pentru eliminarea completă a poluanților din aer, apă și sol până în anul 2050.

Lista orașelor cu cel mai curat aer din România

CITY INDEX, o analiză a performanței urbane pentru cele 41 de municipii reședință de județ, realizată de Institutul pentru Orașe Vizionare, arată care orașe au cel mai curat aer. Calitatea aerului este unul dintre cei 51 de indicatori evaluați de CITY INDEX, parte a analizei despre calitatea vieții în aceste locuri.

Potrivit Indexului de Calitate a Aerului, cele mai curate aeruri se găsesc în Reșița, Galați și Sfântu Gheorghe (din județul Covasna). Printre primele zece orașe cu cel mai curat aer se numără și Brăila, Târgu Jiu, Focșani, Slobozia, Satu Mare, Tulcea și Zalău (poți vedea infograficul complet atașat).

Indexul de Calitate a Aerului a folosit datele de la Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNCMA) din cadrul Ministerului Mediului, analizând patru parametrii: dioxid de azot (NO2), oxizi de azot (NOx), particule în suspensie de 10 micrometri sau mai puțin (PM10) și particule în suspensie de 2.5 micrometri sau mai puțin (PM2.5).