Autorităţile de supraveghere a mediului concurenţei din Uniunea Europeană investighează fabricile Arcelor Mittal şi Vimetco din România în cazul achiziţiilor de electricitate la preţuri sub cele ale pieţei de la Hidroelectrica, potrivit comisarului european Joaquin Almunia, citat de Bloomberg.
Astfel, comisarii investighează un posibil ajutor de stat acordat către Arcelor Mittal şi producătorului de aluminiu Alro prin tarife prefenţiale la electricitate.
"Nu ar fi primul caz de acest gen. Problema este că nu poti oferi preţuri mai mici pentru unele companii fără o justificare obiectivă şi orice fel de avantaj pentru unele companii fără o justificare clară în acord cu legile UE", a declarat Almunia.
UE face presiune asupra României şi Bulgariei pentru a trece la liberalizarea preţurilor la electricitate şi gaze naturale şi să-şi restructureze companiile energetice de stat. Aceste măsuri au fost trecute în acordul semnat de către statul român în martie 2011 cu UE şi FMI.
Preţurile la gazele naturale pentru consumatorii industriali au fost mărite de două ori în acest an, cu 10% în iulie şi cu 8% în octombrie. Preţurile la gazele destinate consumatorilor finali vor rămâne la fel până în martie 2012.