Beneficiile unor condiții mai favorabile pentru producătorii germani de automobile care operează în China au determinat-o pe cancelarul german Angela Merkel, în special, să preseze pentru încheierea acordului, deși Europa a obținut și o concesie de formă de la China, și anume o înțelegere privind eforturi „continuate și susținute” urmărind ratificarea convențiilor internaționale împotriva muncii silnice, transmite washingtonpost.com

Noul acord UE-China, încă neratificat de Parlamentul European, este o mare lovitură diplomatică pentru China. E totodată un indiciu că abordarea beligerantă „America mai întâi” a președintelui Donald Trump e posibil să fi provocat daune de durată relației transatlantice. Mai întâi dl Trump i-a înstrăinat pe aliații Americii din Europa prin acuzația că ei „ne tratează foarte rău” în domeniul comerțului – poate chiar „mai rău decât China”, a declarat el la un moment dat. Ulterior a micșorat tarifele pentru Beijing în schimbul unui acord privind accesul „de fază unu” la piață, la începutul anului, oferindu-i Europei deopotrivă un motiv și un stimulent pentru a proceda la fel.

Occidentul ar putea exercita un control mai mare asupra termenilor în care tratează cu Beijingul

UE pare a fi conchis că trebuie să se protejeze în fața posibilității ca schimbările introduse de dl Trump să se dovedească cel puțin în parte ireversibile, chiar și după ce Joe Biden va fi învestit președinte. Sau cel puțin aceasta e una dintre modalitățile de a interpreta gestul UE de a insista să-și încheie acordul cu China, în ciuda unei invitații publice lansate pe 21 decembrie de consilierul desemnat pentru securitate națională al dlui Biden, Jake Sullivan, la „consultări timpurii cu partenerii noștri europeni pe tema preocupărilor noastre comune în privința practicilor economice ale Chinei”.

Nici o țară occidentală democratică nu are mâinile curate când vine vorba de relațiile economice cu China; toate și-au urmărit propriul interes în detrimentul principiilor pe care le proclamă, pe care nici măcar parțial nu le-au susținut. În definitiv, SUA au fost cele care au presat pentru includerea Chinei în Organizația Mondială a Comerțului în urmă cu două decenii, acționând pe baza justificării – acum dovedit naive – cum că acest fapt îi va încuraja pe conducătorii comuniști ai țării să adopte un comportament mai conform cu regulile atât pe plan intern cât și extern. Având în vedere fie și numai gabaritul economiei chineze, nu există probabil alternativă la a face afaceri cu Beijingul, la un nivel sau altul.

Cu toate acestea, Occidentul ar putea exercita un control mai mare asupra termenilor în care tratează cu Beijingul, acum, când e clar că guvernul Xi nu intenționează să adopte vreo schimbare fundamentală în privința drepturilor omului sau a practicilor sale economice mercantile – și nici a posturii sale militare agresive față de Taiwan. SUA și alte democrații vor izbândi numai dacă vor acționa ca un front unit. Dl Biden a propus pe bună dreptate exact acest lucru, începând de la o restaurare a relațiilor SUA-Europa. Ar trebui să-și urmeze în continuare promisiunea aceasta, a cărei urgență o demonstrează în mod ironic însuși noul acord comercial UE-China. Politicile dlui Trump au încurajat Beijingul și i-au permis să-i dezbine pe aliați, însă dl Biden are totuși o șansă de a repera această breșă.