Comisia Europeană a trimis grupului francez de telecomunicaţii Orange o comunicare privind obiecţiile sale faţă de proiectul Orange de a prelua operatorul spaniol de telecomunicaţii Jazztel, au declarat joi pentru Reuters trei surse din apropierea acestui dosar.
Sursele au refuzat însă să ofere detalii cu privire la documentul adresat Orange de Comisia Europeană. La rândul lor, Jazztel şi Orange au refuzat să facă comentarii.
În luna decembrie a a anului trecut, Executivul comunitar a demarat o anchetă aprofundată cu privire la tranzacţia de 3,4 miliarde de euro prin care numărul companiilor de telecomunicaţii din Spania va fi redus de la patru la trei. Atunci Comisia s-a declarat îngrijorată de posibilitatea ca preluarea Jazztel să conducă la majorări de preţuri pentru consumatorii din Spania. CE urmează să ia o decizie cu privire la această tranzacţie cel mai târziu la 30 aprilie.
După preluarea Jazztel, cota de piaţă a Orange în Spania ar urma să crească de la 25% la 28% pe segmentul telefoniei mobile şi de la 16% la 28% pe segmentul telefoniei fixe. Jazztel are 1,5 milioane de utilizatori la serviciile de telefonie mobilă şi 1,5 milioane utilizatori de Internet.
Pe piaţa locală, Orange România a înregistrat în 2014 venituri de 909 milioane de euro şi, la finele anului trecut, avea 10,531 milioane de clienţi, cu o creştere de 95.000 de abonaţi, comparativ cu perioada similară a anului trecut. AGERPRES