Veste foarte bună pentru economia României, venită din partea Bruxelles-ului.
Comisia Europeană acordă 4 miliarde de euro României. Nicolae Ciucă: O gură de oxigen importantă
Comisia Europeană a pus la dispoziţia ţării noastre încă 4 miliarde de euro, iar premierul Nicolae Ciucă a salutat imediat această decizie luată vineri, afirmând că reprezintă „o gură de oxigen importantă pentru firmele afectate de consecințele războiului din Ucraina”.
„Accesul la finanțare al investitorilor este un factor determinant pentru viitorul oricărui proiect de afaceri”, a subliniat şeful Guvernului.
„Salut decizia luată astăzi (vineri – n.red.) de Comisia Europeană prin care vom punem la dispoziția economiei românești patru miliarde de euro, o gură de oxigen importantă pentru firmele afectate de consecințele războiului din Ucraina.
Este rezultatul colaborării Guvernului cu instituțiile europene reflectată, și de această dată, în măsuri coordonate și eficiente de protejare a investițiilor și locurilor de muncă, de susținere a economiei naționale.
În vremuri complicate așa cum este cea pe care o traversăm, accesul la finanțare al investitorilor este un factor determinant pentru viitorul oricărui proiect de afaceri”, a declarat vineri, 9 septembrie, premierul Nicolae Ciucă.
Înscrierile în Programul IMM INVEST PLUS încep chiar de săptămâna viitoare, a anunţat premierul
Cele 4 miliarde de euro sunt reprezentate de 3,6 miliarde euro disponibile sub formă de garanții pentru împrumuturi şi 390 milioane de euro granturi directe.
Prim-ministrul a subliniat că aceste lichidități vor asigura finanțare firmelor care dezvoltără afaceri în toate sectoarele de activitate afectate de „agresiunea ilegală și nejustificată a Rusiei în Ucraina”.
Începând de săptămâna viitoare, antreprenorii se vor putea înscrie pe platforma www.imminvest.ro pentru a accesa fondurile din IMM INVEST PLUS, a adăugat Nicolae Ciucă.
„Valorificăm aceste resurse în beneficiul antreprenorilor români care, începând de săptămâna viitoare, se pot înscrie pe platforma www.imminvest.ro pentru a accesa fondurile disponibile prin Programul IMM INVEST PLUS, pentru oricare din componentele sale – IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST.
Fondurile naționale alocate investițiilor, integrate resurselor europene de care beneficiază România, sunt ancore de dezvoltare pentru proiectul nostru economic și social.
Dublate de reformele începute de Guvern, de stabilitate, coerență legislativă și dialog deschis cu mediul de afaceri, acestea reprezintă argumente solide pentru atragerea investitorilor și dezvoltarea economiei românești”, a mai explicat premierul Ciucă.
Reamintim că vineri, 9 septembrie, Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României cu o valoare de 4 miliarde euro (aproximativ 19,7 miliarde lei) pentru sprijinirea întreprinderilor din toate sectoarele în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia.