Cele 5 țări afectate de comerțul cu cereale ucrainene - România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia - au primit vot pozitiv din partea statelor membre UE pentru un sprijin în valoare totală de 100 milioane de euro pentru compensarea pierderilor economice.
România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia vor beneficia de 100 de milioane de euro din partea UE pentru compensarea pierderilor economice cauzate de importurile de cereale din Ucraina.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, votul a fost dat în cadrul Comitetului pentru organizarea comună de piață.
„Plecând de la primul pachet în valoare de 56 milioane euro aprobat în 3 aprilie, CE propune aprobarea celei de-a 2-a tranșe în valoare de 100 milioane euro pentru cele 5 state membre afectate de importurile de cereale.
În plus, CE a adoptat un nou regulament privind măsurile autonome cu valabilitate 15 septembrie a.c., care prevede interzicerea importurilor pentru principalele produse alimentare”, se arată în comunicat.
României îi va reveni suma de 29.730.000 euro, în timp ce restul statelor vor primi: 9.770.000 euro pentru Bulgaria, 15.930.000 euro pentru Ungaria, 39.330.000 euro pentru Polonia și 5.240.000 euro pentru Slovacia.
Compensarea este parțială pentru fermieri
Regulamentul oferă posibilitatea celor cinci țări să adauge granturi suplimentare în procent de până la 200%, cu condiția ca plățile să nu distorsioneze piața sau să producă supra-compensații, iar plățile să fie realizate până la 31 decembrie 2023.
Totodată, Comisia Europeană a precizat că pachetul de sprijin financiar țintește compensarea parțială a celor mai afectați fermieri de importurile de cereale din Ucraina pentru cele 5 state membre vecine conflictului. Cheia de alocare a avut în vedere nivelul plăților directe, nivelul comerțului cu cereale și fluctuațiile aferente.
Măsura își va produce efectele după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Rusia nu prelungește acordul de transport
Altfel, Rusia a anunțat, vinerea trecută, că acordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră nu poate fi prelungit, dar că Moscova lucrează pentru a se asigura că țările mai sărace nu vor suferi de penurie de alimente.
Acordul, negociat de Națiunile Unite și Turcia în iulie 2022, a permis Ucrainei să reia exporturile de cereale pe mare pentru a contribui la soluționarea unei crize alimentare globale despre care ONU a spus că a fost exacerbată de cel mai sângeros conflict din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Luna trecută, Moscova a acceptat cu reticență să prelungească acordul, cunoscut de diplomați sub numele de Inițiativa privind cerealele din Marea Neagră, până la 17 iulie, cu condiția să primească ajutor și pentru propriile exporturi de alimente și îngrășăminte.