Uniunea Europeană (UE) propune un plan de înlesnire a exportării rezervelor ucrainene de alimente pe uscat, după ce invazia rusă a blocat accesul la porturile vitale ale țării de la Marea Neagră.
Inițiativa aparține Comisiei Europene și are ca scop depășirea obstacolelor tehnice și logistice pentru a accelera exportul de uleiuri vegetale, porumb, grâu și altele din Ucraina. În prezent, sunt luate în calcul rute comerciale speciale între Polonia și Ucraina, care ocolesc porturile de la Dunăre și de la Marea Neagră (inclusiv prin România și Bulgaria) pentru a se garanta că produsele agricole și alimentare pot circula cât mai ușor.
Ce propune Comisia Europeană
Comisia propune crearea așa-numitelor coridoare de solidaritate, pentru a se garanta că Ucraina poate exporta cereale, dar poate importa și mărfurile de care are nevoie – de la ajutor umanitar la furaje și îngrășăminte, a arătat instituția. „Se iau în considerare soluțiile urgente, dar și măsurile pe termen mediu și lung pentru o mai bună conectare și integrare a infrastructurii Ucrainei cu cea a Uniunii Europene. Vom lucra cu autoritățile ucrainene pentru găsirea de soluții, precum și în strânsă cooperare, în special cu statele vecine membre ale UE, care fac eforturi pentru a ajuta în această criză”, a declarat comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.
Se așteaptă ca CE și statele membre să operaționalizeze trenuri suplimentare, nave și camioane, să sporească capacitatea rețelelor de transport și a terminalelor de încărcare, să faciliteze procedurile vamale și alte controale și să optimizeze depozitarea mărfurilor pe teritoriul UE, se arată în prezentarea planului. Pe termen mediu și lung, Bruxelles va depune, de asemenea, eforturi pentru a crește capacitatea de infrastructură a noilor coridoare de export și pentru a crea noi conexiuni de infrastructură în contextul reconstrucției Ucrainei, a scris Monica Vârbanova pentru capital.bg
Exporturile pe Marea Neagră sunt „posibile, dar nu asta e soluția optimă”
Cu toate acestea, alți comisari europeni au propriile viziuni cu privire la crearea de drumuri alternative și noi conexiuni de infrastructură. Comisarul polonez pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, și-a exprimat deja poziția: „Principala soluție sunt coridoarele către porturile (poloneze) de la Marea Baltică”, a spus el, referindu-se la Gdansk și Gdynia. Comisarul a minimizat posibilitatea creării de coridoare umanitare pentru exporturile de alimente la Marea Neagră, calificând-o drept „o soluție posibilă, dar nu și optimă”.
Cu toate acestea, dificultățile logistice ar putea împiedica eforturile de utilizare a rutelor terestre prin țările vecine, în principal din cauza problemelor de infrastructură. „Extinderea legăturilor rutiere, feroviare și fluviale între UE și Ucraina nu va fi suficientă pentru a preveni o criză economică și umanitară”, a declarat adjunctul ministrului ucrainean al economiei, Taras Kachka, pentru ediția de la Bruxelles a Politico. Potrivit acestuia, principala problemă este că același volum de exporturi cu alte tipuri de transport nu poate fi asigurat în următoarele săptămâni sau chiar luni, iar „singura modalitate de a asigura organizarea corectă a exporturilor este deblocarea porturilor maritime”.
În prezent, o parte din marfa Ucrainei s-a mutat la Ismail, Reni și Chilia – porturi mai mici de pe Dunăre, aproape de România, în partea de sud-est a țării. Dar acestea au capacitate limitată. Totodată, dacă ideile comisarului european polonez se vor realiza, se ratează oportunitatea dezvoltării rutelor alternative, care trec prin porturile Constanța și/sau Varna, care sunt mai aproape de actualele rute ucrainene, acestea ar fi o condiție prealabilă pentru atragerea de investiții europene pentru extindere și modernizare.
De ce exportul de cereale ucrainene este atât de dificil
Ucraina și Rusia sunt principalii exportatori de alimente către Africa și Orientul Mijlociu. Sectoarele agricole și alimentare din Ucraina reprezintă aproape 10% din PIB. Anul trecut, țara a exportat în întraga lume alimente în valoare totală de aproape 28 de miliarde de dolari, inclusiv de 7 miliarde de euro către UE. Înainte de război, aproximativ 5 milioane de tone erau transportate în fiecare lună pe Marea Neagră, ceea ce în prezent este blocat de navele de război rusești.
UE și Ucraina trebuie să găsească o soluție urgentă la problemele de export, deoarece țara trebuie să vândă cel puțin 25 de milioane de tone până la vară, înainte de începerea următoarei recolte. „În mai puțin de trei luni, 20 de milioane de tone de cereale trebuie să părăsească Ucraina folosind infrastructura UE. Aceasta este o provocare uriașă, așa că este esențial să coordonăm și să optimizăm lanțurile logistice, să creăm noi rute și să evităm pe cât posibil dificultățile”, a spus comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.
Capacitatea maximă de export prin intermediul transportului feroviar este evaluată la 1,1 milioane de tone de cereale pe lună și 250.000 de tone de ulei de floarea soarelui pe lună, a spus, în aprilie, Roman Slaston, CEO al Clubului Agribusiness din Ucraina. Există provocări în atingerea acestei capacități, care ar fi cu mult sub ceea ce poate fi exportat în mod normal pe mare. Produsele Ucrainei se confruntă, de asemenea, cu nenumărate măsuri fitosanitare și cote pentru transportul terestru, care le complică capacitatea de a trece prin diferite state membre până la destinația finală. „Ucraina este o țară bogată, este coșul de grâu al Europei”, le-a declarat marți președintele Băncii Europene de Investiții, Werner Hoyer, reporterilor. Găsirea unei soluții la exporturile de alimente din Ucraina trebuie să fie o prioritate nu numai pentru a atenua criza alimentară globală, ci și pentru a asigura venituri în vederea acoperirii nevoilor financiare urgente ale Kievului.