Potrivit Reuters, Comisia Europeană a propus vineri înfiinţarea unui fond în valoare de 15 miliarde de euro. Fondul ar urma să investească în susţinerea companiilor strategice afectate de criza COVID-19, citează agerpres.
Propunerea Executivului comunitar, care are nevoie de aprobarea guvernelor statelor membre şi a Parlamentului European, vine după ce firmele din întreaga lume au devenit vulnerabile în faţa operaţiunilor de preluare ostilă, ca urmare a scăderii semnificative a preţului acţiunilor lor şi a diminuării oportunităţilor de finanţare în perioada crizei coronavirusului.
Noua facilitate ar putea prelua pachete de acţiuni sau ar putea oferi credite companiilor strategice în sectoare precum sănătate, apărare, aerospaţial, digital şi al tehnologiilor verzi, a spus comisarul european pentru pentru Piaţa Internă, Thierry Breton.
Au crescut îngrijorările privind companiile europene
În luna martie, îngrijorările cu privire la vulnerabilitatea unor companii europene au crescut după ce administraţia de la Washington a anunţat că este interesată să preia firma germană CureVac, o companie din domeniul biotehnologiei care lucrează la o nouă tehnologie capabilă să reducă costurile pentru vaccinuri. În replică, Executivul comunitar a promis un ajutor de 80 de milioane de euro pentru CureVac.
Sprijinul financiar de la UE va merge spre companii „care au nevoie de mai mult capital pentru a-şi continua expansiunea”, a spus Breton, adăugând că va permite şi firmelor să refuze autorul venit din partea unor parteneri indezirabili.
La o valoare de 15 miliarde de euro, noul fond propus de Comisia Europeană este mic în comparaţie cu marile fonduri suverane de investiţii, care au la dispoziţie sute de miliarde de dolari pentru a investi în companii strategice. Cu toate acestea, puterea financiară a fondului UE ar urma să fie extinsă prin atragerea unor investitori privaţi.
Potrivit documentelor Comisiei, cele 15 miliarde de euro, care ar urma să fie împrumutate de pe pieţele financiare, „ar putea genera investiţii de până la 150 de miliarde de euro în perioada 2021-2027”.
Fondul face parte dintr-un plan mai amplu al Uniunii Europene destinat sprijinirii companiilor care au nevoie de susţinere sub formă de capital. Alte propuneri au inclus un „instrument pentru solvabilitate”, în valoare de 26 de miliarde de euro, care ar urma să ofere sprijin temporar pentru companiile sănătoase afectate de criza COVID-19 şi un fond în valoare de 15,3 miliarde de euro care ar urma să investească în firmele şi companiile mai mici care activează în domeniile infrastructură, cercetare şi aspecte sociale.