Liderii europeni au cerut la Consiliul European informal de luni ca un acord global pentru salvarea Greciei, care să includă reducerea cu 50% a datoriei acestei ţări printr-un aranjament cu creditorii privaţi şi definitivarea celui de-al doilea plan de asistenţă, să fie realizat 'până la sfârşitul săptămânii', a anunţat preşedintele Uniunii Europene, Herman van Rompuy, transmit agenţiile AFP şi EFE.
‘Solicităm miniştrilor de Finanţe să întreprindă toate acţiunile necesare pentru a pune în practică acordul asupra participării sectorului privat şi pentru a definitiva noul program până la sfârşitul săptămânii’, a declarat presei Herman Van Rompuy după încheierea summitului european.
Potrivit acordului convenit de Grecia cu statele din zona euro în luna octombrie, creditorii privaţi ai Atenei vor accepta să renunţe la 50% din creanţele lor faţă de statul grec, care trebuie să emită noi obligaţiuni în schimbul titlurilor cu scadenţă pe termen scurt. Însă negocierile, începute cu aproape trei săptămâni în urmă, se află în impas pentru că nu s-a convenit asupra ratei dobânzii pentru aceste noi obligaţiuni.
De finalizarea acestui acord între Atena şi creditorii săi privaţi depinde şi demararea celui de-al doilea plan de asistenţă europeană pentru Grecia, care ar urma să primească noi împrumuturi în valoare totală de 130 de miliarde de euro.
SURSA: Agerpres