Diplomaţi care reprezintă statele membre ale UE la negocieri privind Brexit-ul au fost convocaţi într-o reuniune de urgenţă, luni, de către negociatori UE, au anunţat diplomaţi şi oficiali, în contextul apariţiei unor speculaţii despre încheierea unui acord interimar înaintea unui summit care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni.
Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, se va întâlni cu negociatorul şef al UE Michel Barnier, la Bruxelles, puţin după ora locală 11:00 (10:00 GMT), în contextul în care cele două părţi încearcă să ajungă la un acord interimar înaintea summitului care va avea loc joi.
'S-ar putea ajunge la un acord', a declarat un diplomat al UE, potrivit Agerpres.
Un alt diplomat a minimalizat unele informaţii potrivit cărora progresele importante obţinute în negocierile cu Marea Britanie la sfârşitul săptămânii trecute au ajuns în punctul în care Londra poate încheia un acord de tranziţie după Brexit.
Negociatorii se vor reuni înainte de întrevederea dintre Davis şi Barnier.
Oficiali şi diplomaţi UE au afirmat că discuţii intense care au avut loc la sfârşitul săptămânii având ca obiectiv, între altele, soluţionarea unor diferende serioase privind graniţa irlandeză, au înregistrat progrese semnificative.
O importantă sursă a UE implicată în negocieri a afirmat de asemenea că discuţiile despre acord sunt intense. Purtători de cuvânt ai lui Barnier şi ai guvernului britanic au refuzat să facă declaraţii oficiale pe această temă.