UE dă în judecată Marea Britanie pentru încălcarea drepturilor cetățenilor UE după Brexit

Uniunea Europeană (UE) a anunțat luni că va da în judecată Marea Britanie la Curtea de Justiție a UE din Luxemburg, acuzând-o că a încălcat drepturile cetățenilor UE și ale membrilor familiilor acestora de a trăi și lucra în Regatul Unit după Brexit.

Comisia Europeană consideră că deficiențele în implementarea Acordului de retragere continuă să afecteze cetățenii europeni, în pofida avertismentelor anterioare, transmite Bloomberg.

Litigiul se concentrează pe modul în care Marea Britanie a gestionat drepturile de ședere ale cetățenilor UE care locuiau în Regatul Unit înainte de încheierea perioadei de tranziție Brexit, la sfârșitul anului 2020. Comisia Europeană a declarat că deficiențele afectează drepturile lucrătorilor UE și ale membrilor familiilor extinse, încălcând legislația privind libera circulație a persoanelor.

Potrivit Comisiei, litigiul are la bază un caz deschis încă din 2011, înainte ca Brexit-ul să fie finalizat, și este în concordanță cu prevederile Acordului de retragere, care permite continuarea acțiunilor legale pentru probleme apărute înainte de sfârșitul perioadei de tranziție.

Moment sensibil pentru Londra

Decizia Uniunii Europene de a acționa în instanță vine într-un moment sensibil pentru Marea Britanie. Prim-ministrul laburist Keir Starmer, care s-a angajat să aprofundeze legăturile cu UE, a exclus revenirea la piața unică și la libera circulație a persoanelor, dar se află sub presiunea partenerilor europeni de a include măsuri legate de mobilitatea tinerilor în orice viitor acord post-Brexit.

Un purtător de cuvânt al lui Starmer, Dave Pares, a refuzat să comenteze detaliat, menționând doar că presupusele încălcări se referă la perioada în care Regatul Unit era încă stat membru al UE și la perioada de tranziție.

Drepturile protejate prin Acordul de retragere

Acordul de retragere dintre Marea Britanie și UE garantează drepturile cetățenilor UE care au exercitat libertatea de circulație în Regatul Unit până la sfârșitul anului 2020. Printre drepturile protejate se numără:

  • Dreptul de ședere pentru cetățenii UE și membrii familiilor acestora.
  • Accesul la piața muncii și alte beneficii sociale.
  • Continuarea unor drepturi dobândite înainte de Brexit.

Comisia Europeană acuză însă Marea Britanie că nu a respectat pe deplin aceste obligații, ceea ce a determinat UE să ia măsuri legale.