UE, FMI și BCE au început negocierile cu Atena

Reprezentanții Uniunii Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Centrale Europene (troika) au sosit astăzi la Atena pentru a începe discuţiile referitoare la noile reduceri ale cheltuielilor, informează Agepres.

Reprezentanţii UE, FMI şi BCE vor analiza ce măsuri ar trebui să adopte Grecia în 2013 şi 2014 pentru a realiza economii de peste 11 miliarde de euro în vederea îndeplinirii ţintelor fiscale stabilite de creditorii săi. Aceste măsuri ar urma să se concentreze mai degrabă pe reducerea cheltuielilor decât pe creşterea veniturilor.
De asemenea troika ar urma să examineze reformele promise de actualul guvern interimar de la Atena.
Economia Greciei va rămâne în recesiune şi în acest an, pentru al cincilea an consecutiv, Produsul Intern Brut urmând să se contracte cu 4,5%, a avertizat săptămâna trecută Banca Centrală în raportul său anual.
De asemenea,rata medie a şomajului ar urma să depăşească 19%.
În schimb, dacă Grecia va aplica cu stricteţe reformele convenite cu creditorii internaţionali, 2013 ar putea fi marcat de debutul relansării, chiar dacă, pe ansamblu, PIB ar urma să înregistreze un declin aproximativ 0,5%.
Luna acesta, boardul FMI a aprobat un nou împrumut în valoare de 28 miliarde de euro pentru Grecia, după ce anterior miniştrii de finanţe din zona euro au aprobat partea ce le revine din nou plan de sprijin în valoare de 237 miliarde de euro destinat Greciei.
Grecia este ţinută pe linia de plutire datorită celor două pachete de asistenţă financiară convenite cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană.