Excedentul comercial masiv al Germaniei este periculos pentru economia zonei euro, a afirmat candidatul independent la președinția Franței, Emmanuel Macron, într-un interviu acordat grupului media german Funke și ziarului francez Ouest-France, transmite Bloomberg.
"Germania beneficiază de pe urma dezechilibrelor din zona euro și înregistrează un excedent comercial ridicat. Aceste evoluții nu sunt favorabile nici pentru Germania, nici pentru economia zonei euro. Ar trebui să existe o reechilibrare", a declarat candidatul pro-european și de centru Emmanuel Macron, unul din favoriții la câștigarea alegerilor prezidențiale din Franța.
Criticii susțin că dominația Germaniei subminează economiile din UE și au solicitat Guvernului de la Berlin să adopte măsuri pentru a stimula cererea internă și importurile.
O potențială schimbare a politicii Guvernului german va impune Franței să adopte reforme structurale, a declarat Macron.
"Atât timp cât întârziem aceste reforme, nu ne putem aștepta ca Germania să aibă încredere în noi, după ce am provocat deja dezamăgiri în 2003 și în 2007", a afirmat Macron, adăugând că relațiile sale cu cancelarul Angela Merkel și președintele Partidului Social-Democrat, Martin Schulz sunt "destul de sincere".
Franța a rămas și în 2016 al doilea cel mai important partener comercial al Germaniei, după China, volumul cumulat al exporturilor și importurilor între cele două țări ajungând la 167 de miliarde de euro. Statele Unite sunt doar pe locul trei, cu 165 de miliarde de euro.
În privința exporturilor, SUA au rămas anul trecut cel mai mare client pentru produsele "Made in Germany", importând bunuri în valoare de aproximativ 107 miliarde de euro. Importurile Franței din Germania s-au situat la 101 miliarde de euro, iar pe locul trei se află Marea Britanie, cu 86 de miliarde de euro. Marea Britanie înregistrează și cel mai mare excedent comercial bilateral: exporturile au depășit importurile din Marea Britanie cu peste 50 de miliarde de euro. Pe locul doi se află SUA, cu 49 de miliarde de euro.
Germania a încheiat anul 2016 cu un nou record în ceea ce privește excedentul balanței comerciale, de 252,9 miliarde de euro, în condițiile în care exporturile celei mai mari economii europene au atins un nivel fără precedent, a anunțat recent aceasta Oficiul Federal de Statistică.
Anul trecut, Germania a exportat bunuri în valoare de 1.207,5 miliarde de euro, în creștere cu 1,2% comparativ cu 2015, în timp ce importurile au crescut cu doar 0,6%, până la 954,6 miliarde de euro. În consecință, excedentul balanței comerciale a atins un nou record de 252,9 miliarde de euro, devansând precedentul record de 244,3 miliarde de euro stabilit în 2015.
Aceste cifre riscă să alimenteze criticile adresate Berlinului cu privire la balanța sa comercială considerată ''prea excedentară''.
Atât Comisia Europeană, cât și SUA, au cerut Germaniei să majoreze cererea internă și importurile pentru a reduce dezechilibrele și să susțină creșterea economiei mondiale, inclusiv în zona euro.
Ultimele critici de acest fel au fost formulate la finele lunii ianuarie de Peter Navarro, consilierul președintelui american, Donald Trump, care a acuzat Berlinul că exploatează celelalte țări ale Uniunii Europene și SUA printr-un euro care ar fi subevaluat, ceea ce face produsele germane mai competitive.
Germania a respins însă aceste critici, spunând că a stimulat deja cererea internă, prin introducerea unui salariu minim pe economie în 2015 și majorarea pensiilor în 2016. În plus, Guvernul de la Berlin a majorat cheltuielile publice pentru drumuri, infrastructură digitală și solicitanții de azil, în ideea de a menține bugetul la un nivel echilibrat.
sursa: Agerpres