Pandemia COVID-19 a exacerbat tendințele geopolitice, în special rivalitatea China-SUA. Din ecuație nu poate ieși UE, care va încerca în următorii ani un soi de șpagat între Washington și Beijing, arată o analiză Observer Research Foundation.
Creșterea Chinei a continuat constant în ultimele două decenii, ajungând la un punct în care provoacă direct SUA. În fața creșterii influenței chineze și a înrăutățirii relațiilor China-SUA, pentru UE este tot mai dificil să mențină relații bune atât cu Beijingul, cât și cu Washingtonul. Așezându-se într-o poziție mai mult decât incomodă în acest triunghi.
China, creştere economică în ciuda pandemiei
În pofida unui eșec inițial limitat, pandemia nu a stopat creșterea economică a Chinei. Ba chiar pare să fi ieșit din pandemie într-o formă relativ mai bună decât celelalte economii principale.
Acest lucru a încurajat China să continue și să-și intensifice represiunea internă și proiecția externă a puterii. China și-a reluat presiunile de-a lungul granițelor sale din Himalaya, precum și din Marea Chinei de Est, Marea Chinei de Sud și Taiwan – testând angajamentul SUA față de apărarea partenerilor din regiune.
Președintele Joe Biden a confirmat strategia lui Trump privind China, afirmând că rivalitatea SUA-China este o caracteristică structurală a relațiilor internaționale pentru anii următori. SUA au încercat să formeze coaliții pentru a răspunde influenței Chinei, cu India, Japonia și Australia, în Indo-Pacific, dar și cu partenerii tradiționali transatlantici din Europa.
Americanii vor stoparea Chinei
SUA vrea și ca Europa să contribuie la stoparea modernizării militare chineze prin interzicerea transferurilor de tehnologie. Și să stopeze China să controleze telecomunicațiile europene și alte infrastructuri critice.
America nu vrea nici ca Europa să fie dependentă de gazul rusesc prin conducta Nordstream 2 și nici de echipamentele chinezești de telecomunicații, prin contracte cu Huawei.
În perspectivele strategice din 2019 privind China, UE a identificat-o cu trei etichete: ca partener (mai ales în schimbările climatice), ca un concurent (de exemplu în domeniul comerțului) și ca rival sistemic (cu privire la valori și guvernanță). UE respectă în continuare această politică.
În decembrie 2020, UE a ajuns la un acord politic cu China privind investițiile (CAI), care îmbunătățește accesul companiilor europene pe piața chineză. Companiile chineze se bucură deja de acces în mare măsură gratuit pe piața europeană.
Probabil că UE ar fi putut avea o putere de negociere mai bună dacă ar fi acționat împreună cu SUA. Xi Jinping a intervenit personal și a făcut ultimele concesii necesare pentru a încheia acordul bilateral, ducând la un nou scurtcircuit între UE și SUA.
Ar fi greșit să se tragă concluzia că Beijingul a forțat UE să facă o alegere clară a taberei. UE a prezentat luna trecută o nouă strategie pentru Indo-Pacific, care conține referințe la necesitatea respectării dreptului internațional și la libertatea de navigație.
Deși are mai multe puncte de convergență cu SUA sub administrația Biden, UE vrea să beneficieze și de oportunitățile comerciale oferite de China. Prin urmare, UE va urmări să aibă relații bune atât cu SUA, cât și cu China, echilibrând securitatea, valorile și interesele economice.
Alegerile din septembrie, din Germania, pentru alegerea noului cancelar, vor fi cruciale. Iar încercările lui Xi Jinping de a-i îndupleca pe liderii europeni, pentru a-i coopta și neutraliza, vor atârna greu în triunghiul Washington-Beijing-Bruxelles.