Autoritatea Bancară Europeană (EBA) va înăspri reglementările legate de bonusurile bancherilor, după ce un studiu a arătat diferenţe semnificative în modul de aplicare a directivei în cele 28 de state membre ale UE şi modul în care băncile evită limita impusă câştigurilor din sectorul financiar, transmite Reuters.
EBA ar putea include o supervizare mai strânsă a băncilor şi ar putea solicita mai multe detalii privind modul de aplicare a reglementărilor.
Câştigurile mari din sectorul financiar, plătite deseori sub forma bonusurilor variabile, reprezintă un subiect exploziv în Europa, fiind acuzate că încurajează asumarea de riscuri mari pe termen scurt şi, de asemenea, că sunt disproporţionat de mari în contextul actual de austeritate.
Actualele reglementări din UE prevăd că 40 – 60% din bonus trebuie plătit eşalonat în termen de 3-5 ani, cu posibilitatea ca bancherii să poată fi obligaţi să dea banii înapoi dacă sunt descoperite ulterior nereguli.
Autoritatea Bancară Europeană, care este responsabilă pentru implementarea reglementărilor legate de bonusuri, propusese o limită de 500.000 de euro pentru salariul fix, indiferent dacă bancherul lucra în investment banking, retail banking, administrarea activelor sau în alte domenii, iar bonusurile să nu poată depăşi salariul fix. Cel puţin 10.000 de bancheri, majoritatea din Londra, urmau să fie afectaţi de noile limite.
Studiul publicat vineri de EBA arată că, în 2012, bancherii au primit în medie bonusuri de 187.441 de euro (255.200 dolari) şi salariul de bază de 172.379 de euro, în total 359.820 euro. Un număr de 2.714 bancheri din Marea Britanie au câştigat un milion de euro, mai mulţi decât în toate celelalte ţări din Uniunea Europeană la un loc, arată studiul publicat de Autoritatea Bancară Europeană.
Datele reflectă poziţia dominantă a Londrei ca centru financiar al Europei şi, totodată, ca centru major de operaţiuni pentru băncile din SUA, Elveţia şi alte ţări din afara UE.
'În prezent, EBA analizează practicile băncilor şi va stabili un set de criterii pentru a aloca corect aceste elemente la alte variabile sau la remuneraţia fixă, astfel încât să se asigure că aceste practici nu vor duce la sustragerea de la reglementările legate de bonusurile bancherilor', se arată în comunicatul EBA.
Recent, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat că plafonul stabilit de Uniunea Europeană pentru bonusuri se va dovedi ineficient în reducerea câştigurilor din industria bancară.
Câştigurile din sectorul bancar nu vor scădea ca urmare a stabilirii, de către Uniunea Europeană, a unui plafon pentru bonusuri, susţine agenţia de evaluare financiară.
Limita stabilită de Uniunea Europeană pentru bonusuri este puţin probabil să modifice semnificativ structura costurilor de tranzacţionare ale băncilor europene, în schimb, realinierea afacerilor lor cu schimbările anunţate de autorităţile de reglementare şi perspectivele privind veniturile vor fi factorii cheie în stabilirea costurilor, se arată în raport.
Uniunea Europeană vrea să limiteze plăţile excesive şi a cerut ca, din 2014, bonusurile să nu poată depăşi salariul anual, însă ar putea fi dublul salariului anual dacă acţionarii îşi dau acordul. AGERPRES