Uniunea Europeană își dorește șanse egale în funcțiile de conducere atât pentru femei cât și pentru bărbați. În acest sens, se pregătește introducerea unei cote de reprezentare a femeilor în consiliile de conducere ale companiilor.
Negociatorii Uniunii Europene urmează să dea aprobarea finală pentru prima proporție obligatorie de femei în consiliile corporatiste, a declarat marți un parlamentar, în încercarea de a majora reprezentarea lor și de a ameliora egalitatea de gen.
Proiectul de lege ar obliga companiile cotate la bursă din toate cele 27 de țări membre UE să aloce femeilor cel puțin 40% din locurile neexecutive ale consiliilor sau ca femeile să ocupe 33% din funcțiile executive și neexecutive combinate. Propunerea, care a stagnat în urmă cu un deceniu, a primit un nou impuls anul acesta cu sprijin din partea Germaniei și Franței, scrie Reuters.
Reprezentarea femeilor în consilie de administrație a crescut
„Se pare că în sfârșit am reușit să o trezim pe Frumoasa Adormită”, a declarat pentru Reuters Lara Wolters, socialistă olandeză și negociatoare principală a Parlamentului European pe această temă. Problema reprezentării de gen în blocul comunitar de 450 de milioane de persoane variază în limite foarte mari, Estonia având 9% din locurile neexecutive deținute de femei, iar Franța peste 45%.
Acesta din urmă are propriul obiectiv legal de 40% și este singura țară din UE care a depășit acest obiectiv. Institutul European pentru Egalitatea de Gen (EIGE), o agenție a UE, a anunţat în aprilie trecut că astfel de cote obligatorii s-au dovedit mai eficiente în îmbunătățirea echilibrului în consiliile de administrație în comparație cu țările care legiferează măsuri mai blânde, sau deloc.
În general, reprezentarea femeilor în consiliile de administrație a crescut după ce Franța, Germania și Italia au introdus politici naționale în acest sens începând cu 2010.
2025, data țintă pentru atingerea cotelor în consiliile de administrație
Dar progresul s-a blocat recent, mai puțin de o treime din membrii neexecutivi ai consiliilor de administrație din cele mai mari firme cotate la bursă din UE fiind femei, se arată în comunicat. Următoarea rundă de negocieri, care se așteaptă să fie şi ultima, între Parlamentul European și cele 27 de țări UE începe marți la 1300 GMT, iar dna Wolters este optimistă privind convenirea unui acord mai târziu în cursul zilei.
Ea a spus că parlamentul pretinde ca anul 2025 să fie dată țintă pentru atingerea cotelor în consiliile de administrație, în comparație cu 2027, dintr-o propunere anterioară. Sancțiunile pentru nerespectarea deciziei sunt încă în discuție, a spus ea.
Lara Wolters a spus că un acord acum va deschide calea şi pentru includerea companiilor mari, dar necotate la bursă, precum și a instituțiilor proprii ale UE, cum ar fi Banca Centrală Europeană. „Acesta este un picior în uşă. Şi apoi, plecăm de acolo”.