UE, la capătul răbdării cu Londra în „războiul cîrnaților”: Dacă nu respectați regulile, declanșăm procedurile judiciare!

comisia europeana

SURSA FOTO: Dreamstime

UE a amenințat cu noi acțiuni legale împotriva Marii Britanii, dacă nu implementează controale la frontiera UE în Irlanda de Nord. Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale, Maros Sefcovic, a evocat perspectiva unui viitor conflict comercial, dacă nu se va ajunge la un acord în disputa asupra controalelor vamale.

El a subliniat că cea mai mare provocare pentru relațiile dintre Marea Britanie și UE este lipsa de încredere. Sefcovic a declarat: „Încrederea este esențială pentru orice relație constructivă. Partenerii au nevoie mai întâi să lucrăm împreună și să ne abținem de la surprize sub forma unor acțiuni unilaterale”.

Scandal între UE şi Marea Britanie

”Din păcate, măsurile unilaterale pe care guvernul de la Londra le-a luat în martie au fost contrare acestui spirit de acţiune comună şi au încălcat în mod clar ceea ce conveniserăm”, a declarat Sefcovic în cadrul unei conferinţe privind relaţiile dintre UE şi Londra.

În consecință, a subliniat el, „am fost nevoiţi să lansăm o procedură de infringement şi în absenţa unor paşi satisfăcători din partea Regatului Unit pentru a remedia aceste măsuri nu vom avea altă opţiune decât să accelerăm aceste proceduri juridice”.

Downing Street se teme că controalele vamale vor provoca o pană între regiune și restul Regatului Unit, generând tensiuni în comunitatea loialistă.

Comisia Europeană şi Regatul Unit au convenit deja o extindere până în octombrie a perioadei de graţie ce amână implementarea completă a controalelor şi formalităţilor vamale în cazul transporturilor de carne refrigerată dinspre Marea Britanie către Irlanda de Nord. Acest lucru a provocat între Londra şi Bruxelles disputa cunoscută sub numele de ”războiul cârnaţilor”.

Negociat dur ca parte a acordului Brexit intrat în vigoare de la 1 ianuarie, protocolul nord-irlandez menține de facto provincia britanică pe piața unică și în uniunea vamală europeană pentru mărfuri, stipulând controale vamale asupra mărfurilor care ajung în Irlanda de Nord din Marea Britanie.

Diplomatul slovac a descris această mișcare drept o concesie, amintind că UE lucrează din greu pentru a-și schimba propria legislație și a proteja astfel aprovizionarea cu medicamente în regiune.