Concluziile ultimei întâlniri a Consiliului European sunt prezentate cel mai bine în raportul prezentat de președintele Consiliului, Herman von Rompuy, intitulat „Către o veritabilă uniune economică și monetară“. Acestea sunt: „un cadru financiar integrat, un cadru bugetar integrat, un cardu integrat al politicii economice și o legitimitate democratică și o responsabilizare consolidată“ (conform comunicatului CE).
Vorbeam, nu de mult, de „politica pașilor mici“, prin care șefii și creatorii Uniunii Europene intenționează să aducă statele Europei la o integrare totală. Adică un Parlament unic, un Cod fiscal unic, o politică economică și externă comună. O politică puțin vizibilă și nedeclarată oficial, dar care conduce larga majoritate a acțiunilor de la nivelul „înalt“ al UE.
Germania pare a fi o perdantă după ultima întâlnire a Consiliului, valul de forță cu care președintele Franței, Francois Hollande, impune o direcție socialistă pentru UE fiind prea puternic pentru a fi stopat. Cel puțin deocamdată. Deși Angela Merkel nu a acceptat (încă) euroobligațiunile, concesiile făcute în ceea ce privește ajutorul dat Spaniei și Italiei indică o victorie a președintelui Franței.

Bani și mai ieftini de la BCE
Totul pare însă un joc, un dans al șefilor eurogrupului și ai UE. Pe de o parte, se negociază la sânge ajutoarele financiare, și, pe de altă parte, statele cu probleme sunt convinse să mai cedeze puțin din suveranitate. „Poziția mea este că integrarea solidară trebuie să aibă loc prima dată între cele 17 țări din zona euro“, spune Francois Hollande, adăugând că „statele care au vocația de a se alătura monedei unice ar putea fi, de asemenea, implicate“.
Se observă că direcția este clară,   către „unitate“. Poate că nici nu este un lucru foarte rău, mai ales pentru state în care disciplina fiscală lasă de dorit (însemnând mai ales gradul de birocrație, nu doar disponibilitatea cetățenilor de a achita taxele). Dar dacă vorbim de impunerea unor noi norme în ceea ce privește potențialul unei economii, așa cum sunt cotele de producție din agricultură, atunci  „integrarea“ devine indezirabilă.
Până la un nou summit în care se vor lua în discuție noi „direcții“ de unificare, avem parte de euforie din partea piețelor. Mai exact, din partea investitorilor care au aflat că se pregătește o nouă tranșă de bani, inclusiv pentru acoperirea unor datorii. Fondul de Stabilitate Financiară și viitorul Mecanism European pentru Stabilitate au la dispoziție 500 miliarde euro, sumă care acoperă doar o parte redusă a datoriilor Spaniei și Italiei, cu un total de 2.400 miliarde euro. Pe de altă parte, Banca Centrală Europeană a redus dobânda de creditare la un nou minim istoric, de 0,75% pe an, bani mai ieftini pentru instituțiile financiare.

Spania candidează pentru bailout
Euforia piețelor nu va dura mult. Ultimele emisiuni de obligațiuni pe termen mediu ale Spaniei, în valoare totală de trei miliarde de euro, au fost acceptate la randamente mari, pentru cele pe zece ani dobânda fiind la un maxim istoric, de 6,43%. 
Partea pozitivă a ultimelor emisiuni este că Spania se poate încă împrumuta de pe piețele externe. Însă, va avea nevoie de noi măsuri fiscale pentru a putea reduce deficitul public la 5,8%, în 2012, de la 8,9%, anul trecut. Măsuri care includ și majorarea TVA la 18% pentru anumite produse, cum sunt alimentele, taxate în prezent doar cu 4%. Ceea ce înseamnă că Spania este următoarea candidată pentru un bailout de proporții.

Poziția mea este că integrarea solidară trebuie să aibă loc prima dată între cele 17 țări din zona euro, iar statele care au vocația de a se alătura monedei unice ar putea fi implicate. Francois Hollande, președintele Franței.