Ce sunt PFAS și de ce vor fi interzise?
PFAS reprezintă un grup de peste 10.000 de compuși chimici sintetici utilizați intens în ultimele decenii. Datorită proprietăților lor – rezistență la apă, grăsimi, temperaturi extreme – acești compuși au fost integrați în nenumărate produse. De la creme de față, rimeluri și fonduri de ten, până la tigăi teflonate, ambalaje alimentare, haine de protecție sau unelte electrice.
Totuși, exact această stabilitate chimică extremă a devenit o problemă. Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) a avertizat că PFAS nu se descompun în natură, ci se acumulează în organismele vii. Prezența lor este asociată cu probleme grave de sănătate, cum ar fi leziuni hepatice și renale, dereglări hormonale, boli tiroidiene sau chiar cancer testicular.
Schimbare iminentă la nivel european
Comisarul european pentru mediu, Jessica Roswall, a anunțat în 2024 că procesul legislativ de interzicere a PFAS va fi accelerat. Dacă anterior se vorbea de o aplicare abia în 2026, noile reglementări vor fi adoptate mai devreme, în urma consultărilor cu statele membre.
Astfel, Uniunea Europeană va interzice treptat utilizarea PFAS în sute de mii de produse. Printre domeniile afectate se află:
-
industria cosmetică,
-
ambalajele alimentare,
-
electronicele și electrocasnicele,
-
textilele tehnice și echipamentele sportive,
-
ustensilele și accesoriile de bucătărie.
Excepții și tranziție pentru industriile esențiale
Există și sectoare în care interzicerea se va aplica gradual sau cu derogări. De exemplu, în industria auto, aviație, energie sau în cazul echipamentelor pentru pompieri, Comisia Europeană va permite utilizarea temporară a PFAS, în lipsa unor alternative eficiente.
Totodată, unele state membre au acționat deja. Danemarca a interzis PFAS în ambalajele alimentare încă din 2020, iar Franța a interzis, în februarie 2024, utilizarea lor în numeroase produse de larg consum.
Din iulie 2026, și Danemarca va extinde interdicția la haine, încălțăminte și articole impermeabile.
Ce produse vor dispărea de pe rafturi?
Lista produselor care conțin PFAS este vastă și include:
-
antiperspirante, fonduri de ten și rujuri rezistente la apă,
-
tigăi și forme de copt cu strat antiaderent,
-
îmbrăcăminte outdoor cu membrană DWR,
-
ambalaje fast-food și hârtie de copt,
-
sticle PET, folii alimentare și tăvițe din aluminiu,
-
produse pentru grădinărit, benzi adezive și lubrifianți tehnici.
În plus, sunt afectate și produse precum covoare, fețe de masă, perdele, accesorii auto sau materiale izolante.
Decizia UE nu este doar o măsură de protecție a sănătății, ci și o mișcare esențială pentru combaterea poluării pe termen lung. Producătorii vor fi obligați să-și reformuleze produsele, să își schimbe rețetele și lanțurile de aprovizionare.
PFAS sunt printre cele mai persistente substanțe create de om, iar costurile de eliminare din mediu sunt uriașe.