Comisi Europeană a informat miercuri că statele membre ale Uniunii Europene ar putea cumpăra vaccinuri COVID-19 printr-o schemă de achiziţii condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, realtează Reuters,  citată de agerpres.

Având în vedere noua decizie luată, se pare că Comisia Europeană și-a schimbat punctul de vedere cu privire la acest subiect.

Această modificare de poziţie ar putea să permită guvernelor statelor membre să îşi asigure vaccinuri de la companiile care nu negociază cu Bruxelles-ul, cum sunt de exemplu firmele americane Merck, Inovio şi Novavax. Toate aceste firme poartă discuţii cu mecanismul COVAX, condus de Alianţa pentru Vaccinuri (GAVI) împreună cu Coaliţia pentru inovaţii în domeniul pregătirii pentru epidemii (CEPI) şi OMS, dar deocamdată nu au negocieri cu Comisia Europeană.

Nu vor negocieri separate

În același timp, statele membre UE s-au angajat să nu intre în negocieri separate cu aceiaşi producători de vaccinuri care în acest moment negociază cu UE, dar „aceasta nu exclude posibilitatea de a lua parte la negocieri cu alte companii producătoare de vaccinuri prin intermediul COVAX”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Aceasta ar reprezenta o modificare de poziţie după ce, în luna iulie, Executivul UE a sfătuit guvernele celor 27 de state membre să nu achiziţioneze vaccinuri prin schema condusă de OMS pe care o consideră lentă, scumpă şi incompatibilă legal cu programul paralel de achiziţii al UE.

Modificarea poziţiei UE vine după ce în luna august OMS şi-a relaxat condiţiile pentru ţările car vor să se alăture schemei sale, care vrea să obţină două miliarde doze de vaccinuri pentru cei mai vulnerabili 20% din locuitorii planetei până la finele lui 2021. În plus, UE a fost criticată pentru că subminează practic iniţiativa OMS, deşi se poziţionează drept un susţinător al accesului echitabil la vaccinuri pentru toţi.

De asemenea, prin forţarea statelor membre să cumpere vaccinuri numai prin schema UE, Comisia ar putea reduce numărul de doze disponibile în prima fază pentru ţările mai puţin dezvoltate pentru că ar da prioritate celor 450 de milioane de locuitori ai UE, imitând practic politicile naţionaliste ale SUA şi ale altor state care critică iniţiativa OMS.

Acordurile UE

 

Până în prezent, UE a ajuns la un acord de achiziţii de vaccinuri COVID-19 cu grupul AstraZeneca şi poartă în continuare negocieri cu Johnson & Johnson, Sanofi, Moderna şi CureVac.

Potrivit unor documente confidenţiale consultate de Reuters, statele UE s-au angajat să nu demareze negocieri pentru achiziţii în avans de vaccinuri de la companiile care poartă deja discuţii cu Comisia Europeană. Însă statele membre pot să deruleze negocieri separate dacă se decid să nu mai facă parte din acordurile semnate de Comisia Europeană. Executivul comunitar a dat o interpretare strictă acestei clauze însă se pare că acum este dispusă la o abordare mai relaxată.

Potrivit unui oficial european implicat în negocieri nu este clar deocamdată dacă statele membre chiar vor cumpăra vaccinuri prin COVAX, deoarece această variantă ar putea însemna costuri mai mari.

Până acum, Comisia Europeană a contribuit cu garanţii în valoare de 400 de milioane de euro la mecanismul COVAX, dar a precizat că termenii implicării sale sunt încă în negociere.