În ultimii ani, se aud în România și în regiune tot mai multe voci eurosceptice. Politicieni, analiști, jurnaliști, oameni de afaceri sau simpli alegători pun sub semnul întrebării avantajele aderării la UE. În România, cel mai ușor argument pentru a demonta astfel de teorii îl reprezintă cele peste 26 de miliarde de euro, respectiv cât reprezintă valoarea netă a sumelor primite de la Bruxelles după ce s-au scăzut contribuțiile anuale ale țării noastre la bugetul Uniunii. Însă o privire ceva mai atentă prin statistici ne arată un lucru imposibil de negat: în ultimul sfert de secol, statele din jumătatea de est a continentului care au aderat la UE au avut rezultate economice semnificativ mai bune față de vecinii lor care au rămas în afara clubului celor 28.

Cel mai la îndemână exemplu este Moldova. Trebuie recunoscut că, încă de la ruperea de URSS, economia Basarabiei era una dintre cele mai slab dezvoltate din Europa. Totuși, evoluția acesteia nu a reușit, în 27 de ani, să rupă blestemul de cea mai săracă țară de pe continent. De la un PIB de 1.900 de dolari pe cap de locuitor (ajustat cu puterea de cumpărare) în 1995 s-a ajuns în 2016 la 5.330 de dolari. Respectiv aproximativ același nivel pe care România îl avea în 1990. ”Republica Moldova este un stat eșuat”, a declarat Alexandru Tănase, fostul președinte al Curții Constituționale, într-un interviu acordat anul acesta, cu prilejul împlinirii a 26 de ani de independență a statului dintre Prut și Nistru. Iar principalul motiv al situației tragice a Basarabiei este, în opinia sa, propaganda rusă.

„Republica Moldova pur și simplu nu vrea să-ți facă ordine pe teritoriul său. Este suficient să adopți o lege și să închizi toate posturile rusești, decuplându-ne odată și pentru totdeauna de spațiul informațional rusesc. Au făcut-o ucrainenii, au făcut-o balticii și nu văd nicio problemă să o facem și noi”, crede Tănase.

Probleme în URSS

Iar dacă a venit vorba de ucraineni, trebuie spus că, în ciuda ruperii destul de recente de influența rusească, lucrurile nu arată prea bine din punct de vedere economic. Pentru situația din ultimii ani este de vină, desigur și războiul cu separatiștii rusofoni. Una peste alta, de la un PIB pe cap de locuitor de 6.760 de dolari în 1990 (respectiv cu aproape 30% peste nivelul României de la acea dată), Ucraina a scăzut la 3.800 de dolari în 2000, după care a urcat la 7.670 de dolari în 2010 și la 8.270 de dolari în 2016, respectiv aproximativ o treime din valoarea acestui indicator în economia autohtonă.

 

 

Trebuie spus că nici evoluția Rusiei nu este una demnă de laudă. În ciuda cantităților imense de materii prime și a piețelor de desfacere existente în fosta zonă sovietică, economia de la Moscova nu reușește să țină pasul cu restul lumii. Evident că sunt de blamat, pentru ultimii ani, și scăderea cotațiilor internaționale ale petrolului și sancțiunile internaționale, însă una peste alta ultimii 27 de ani au fost mai degrabă problematici. Astfel, produsul intern brut pe cap de locuitor corectat cu puterea de cumpărare, care era de 8.000 de dolari în 1990 (cu 55% peste cel al României), s-a redus la 5.500 de dolari în 1996 (un pic sub nivelul de la noi), după care a început să urce, atingând 6.800 de dolari în 2000 (circa 20% peste România) și nu mai puțin de 24-25.000 de dolari pe an în perioada 2011-2014, când prețul țițeiului a atins niveluri record (cu 20-30% mai mult decât la noi). După care problemele de piața energiei și implicarea în conflictul din Ucraina au inversat tendința, astfel încât în 2016 PIB-ul per capita din România l-a depășit pe cel rusesc. Ba chiar avem șanse să mărim distanța. După cum spuneau analiștii FMI în 2015, ”efectul imediat al sancțiunilor impuse de statele occidentale și al celor impuse de Moscova va costa Rusia între 1% și 1,5% din PIB, iar în următorii ani acesta ar putea totaliza 9% din PIB. De asemenea, ne așteptăm pe termen lung la o creștere economică slabă a Rusiei, de aproximativ 1,5% pe an”.

Nici locuitorii din Belarus nu au de ce să fie foarte mulțumiți. Dacă în 1990 economia lor era cu 3% mai performantă decât a noastră, în 2016 cea românească a fost cu 33% mai productivă. Aici este vorba mai puțin de sancțiuni directe ale comunității internaționale și mai mult de impactul direct asupra economiei al unui regim caracterizat de mulți drept dictatorial.

Exemplele de lângă noi

 

Evoluția Turciei este una încă și mai tragică. Dintr-o țară care acum 10-15 ani bătea la porțile Europei și părea că are șanse să fie admisă în clubul bogaților într-un viitor destul de apropiat, ea a devenit azi unul dintre statele-problemă ale planetei, în care drepturile omului sunt încălcate flagrant, democrația este mimată, iar economia gâfâie. În 1990, PIB-ul per capita era în Turcia cu circa 20% mai mare decât în la noi, iar spre finalul deceniului ajunsese aproape dublu. Încet-încet, România a recuperat distanța și a depășit pentru prima dată Turcia la acest capitol în 2008, însă a pierdut avantajul din cauza crizei. Conform prognozelor, în 2017 economia autohtonă va trece din nou deasupra celei turcești în clasamentul produsului intern brut pe cap de locuitor.

Nici statele fostei Iugoslavii care nu au aderat la UE nu o duc mai bine. Dacă altădată ne uitam la ele cu invidie și ni se păreau semnificativ mai dezvoltate, azi indicatorii macroeconomici ne dau motive să le privim de sus. Un bun exemplu este Serbia: dacă în 2000 produsul intern brut pe cap de locuitor era la noi 26% din media UE, iar ei 25%, în 2016 noi am ajuns la 59%, în timp ce ei doar la 36%. ”Dacă în anii ’80 salivam după nivelul de trai iugoslav, iar în anii ’90 mulți români treceau granița pentru a lucra în fermele și fabricile sârbești, azi mii de lucrători din Serbia trec ei frontiera în Banat pentru a munci pentru angajatori români. Chiar și eu am apelat la ei”, spune patronul unei fabrici de mobilă din Timiș.

Și macedonenii stau prost: dacă în 1990 plecam de la același nivel din punct de vedere al produsului intern brut, în 2016 suntem cu peste 33% peste ei. Cât despre Bosnia, țara devastată de un război inter-etnic este departe de a-și reveni economic și este azi undeva la 50% din performanțele economice ale României sau ale vecinilor din Croația, care au ales calea europeană.

Premianții regiunii

De partea cealaltă se află, așadar, statele care, prin prisma propriilor performanțe socio-economice sau, în unele cazuri, prinzând la momentul potrivit deschisă o fereastră de oportunitate, au devenit membre ale Uniunii. România este în a doua categorie. Deși subdezvoltată în raport cu Slovenia, Cehia sau Polonia și cu toate că la puțină vreme înainte de aderare încă mai avea destule capitole de negociere deschise, țara noastră a reușit să intre în UE în tandem cu Bulgaria prin ușa care tocmai se închidea. Și care, de atunci încoace, s-a mai crăpat cât să intre și Croația și apoi s-a ferecat la loc pentru o perioadă greu de precizat.

 

În 1990, la căderea regimului comunist, România avea un PIB per capita ajustat cu puterea de cumpărare de 5.260 de dolari. În 1995, când am depus cererea de aderare la UE, acesta crescuse ușor, la 5.450 de dolari (30% din media UE). Iar în 2000, când au început oficial negocierile de aderare, acesta mai urcase încă un pic, până la 5.870 de dolari (însă raportat la media Uniunii reprezenta doar 26%). În perioada de preaderare, PIB-ul a crescut rapid, ajungând la 11.690 de dolari în 2006 (39% din media UE). Iar după aderare evoluția a continuat în același ritm, acest indicator atingând nivelul de 23.630 de dolari în 2016 (respectiv 59% din media Uniunii).

Și PIB-ul Bulgariei a evoluat bine, chiar dacă nu la fel de bine ca al nostru (de la 5.200 de dolari pe cap de locuitor în 1990 la 19.200 de dolari anul trecut). Cu performanțe notabile în același interval se pot lăuda și ungurii (de la 8.300 la 26.700 de dolari), polonezii (de la 6.200 la 27.800 de dolari), slovacii (de la 7.100 în 1992 la 30.600 de dolari în 2016) ori cehii (de la 12.600 la 34.700 de dolari). Cu alte cuvinte, QED: apartenența la UE a dus la dezvoltare economică și creșterea nivelului de trai, în timp ce la vecinii care au rămas pe dinafară lucrurile nu au mers la fel de bine.