Didier Reynders, comisarul european pentru justiţie, avertizează că naţionalismul judiciar pune în pericol primatul dreptului Uniunii Europene. Astfel, acesta este de părere că UE se află față în față cu o provocare ce ar putea să pună în pericol blocul comunitar.
UE se află față în față cu o provocare ce ar putea să pună în pericol blocul comunitar
Didier Reynders a spus că situaţiile recente în care dreptul Curţii Europene de Justiţie (CEJ) „de a avea ultimul cuvânt” a fost contestat de autorităţile judiciare din diferite state membre au creat un „efect de revărsare” care a încurajat şi alte state să conteste decizii luate la nivel europen, conform ft.com
În acest context, înalţii oficiali europeni sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de aceste provocări la adresa supremaţiei legislaţiei UE, indiferent dacă provine din ţări din estul Europei, precum Polonia şi Ungaria, sau din state fondatoare, precum Germania şi Franţa.
Explicația oferită de comisarul european pentru justiţie
„Care este riscul dacă nu ne ocupăm de acestă problemă? Vom distruge uniunea însăşi. UE s-a bazat pe aplicarea consecventă a normelor în toate statele sale membre, deci dacă acest lucru nu se va mai aplica, blocul comunitar ar putea fi subminat. Când avem o problemă într-un stat membru, riscul este apariţia unui efect de revărsare în alte state membre, o tendinţă de a contesta primatul legislaţiei UE şi competenţa Curţii Europene de Justiţiei”, a spus Didier Reynders, potrivit sursei menționoate.
Totodată, următoarea mare provocare juridică cu care se va confrunta Bruxellesul este o decizie a tribunalului constituţional polonez, ce ar putea veni pe 13 iulie. Curtea constituţională din Polonia se va pronunţa dacă elemente ale tratatelor UE sunt compatibile cu Constituţia Poloniei. Cazul este considerat de experţii juridici drept cea mai serioasă provocare de până acum a ordinii juridice a UE.
De asemenea, Laurent Pech, profesor de drept european la Universitatea Middlesex, a declarat pentru sursa menționată că o decizie poloneză împotriva supremaţiei CEJ ar echivala cu „o bombă nucleară împotriva ordinii juridice a UE”, deoarece acesta nu contestă doar o lege votată în Uniunea Europeană ci chiar tratatul UE.
Sursă foto: INQUAM Photos, Alberto Groşescu