lor, fie sunt depasite de timpuri. Integrarea europeana este departe de a fi realizata.Comisia Europeana este in criza. Cu alte cuvinte, guvernul UE are probleme grave de imagine si de functionalitate. Esecul validarii echipei de comisari ce ar trebui sa conduca Uniunea in urmatorii patru ani este doar o continuare a insucceselor fostului cabinet pe planul reformelor. Nu incompetenta comisarilor este cauza bilantului trist pe care Romano Prodi, inca presedinte al Comisiei Europene, il face la final de mandat. Pe de o parte, interesele politice si economice ale statelor membre, aflate deseori in contradictie cu directivele Comisiei Europene, au subminat, premeditat sau intamplator, planurile. Pe de alta parte, economia reala a iesit din tiparele prognozate cu ani in urma, antrenand dupa sine schimbari imprevizibile ce pun sub semnul intrebarii toate regulile.Interesele nationale, in conflict cu cele comunitare”Strategia Lisabona a adus o bila neagra echipei mele”, recunoaste Romano Prodi, aruncand responsabilitatea pe umerii tarilor membre. Le reproseaza ca nu cheltuiesc mai multi bani pe dezvoltare si ca evita sa faca reforme de natura sa reduca pierderile economice pe care le au. Comisia Europeana nu poate sanctiona indisciplina, deci nu le poate obliga sa-si respecte angajamentele. Dupa cei de la Bruxelles, unicul impediment in realizarea obiectivelor propuse tine de inertia de care guvernele dau dovada atunci cand trebuie sa aplice reforme dureroase, cu final imprevizibil, popoarelor pe care le conduc. Sunt voci insa care pun sub semnul intrebarii strategia – cunoscuta ca Agenda/Strategia Lisabona – prin care Uniunea Europeana si-a propus ca in anul 2010 sa devina cea mai puternica forta economica mondiala. Procesul Lisabona este considerat utopic. Isi propune prea multe obiective, in mare parte nerealiste, nu tine cont de mediul marcat de instabilitate cu care tarile se confrunta si nu poate fi impus nimanui cu forta. Sub semnul intrebarii este pus si un alt pilon al Uniunii Europene, Pactul de crestere si stabilitate, cod de conduita al economiilor tarilor membre din zona euro. Sunt deja trei ani de zile de cand majoritatea acestora au renuntat la respectarea limitei maxime admise pentru deficitul bugetar. Ele isi pledeaza cauza cu argumente ce tin de ingredientele cresterii economice. Vor sa incurajeze consumul, pentru a stimula investitiile. Formal, Comisia Europeana le poate amenda, in realitate autoritatea sa este o iluzie. Pentru ca o tara sa fie amendata este necesar votul Consiliului European, organism ce nu poate fi un arbitru corect, de vreme ce din el fac parte statele membre. Inevitabil, toate aceste probleme se rasfrang asupra tarilor candidate. Motoarele UE sunt deja gripate in formula ce cuprinde 25 de membri. Se ingroasa randurile celor ce se opun unui nou val al extinderii si numai de noi depinde ca Romania sa nu fie considerata o povara prea grea pentru umerii slabiti ai Uniunii.

Agenda Lisabona si Pactul de Stabilitate si Crestere
· In martie 2000, sefii de state si de guverne ai tarilor membre au pus la punct o strategie ce isi propunea ca, pana in 2010, sa faca din UE cea mai competitiva economie din lume, bazata pe cunoastere si progres tehnologic. Decizia a fost luata in cadrul unui summit ce a avut loc la Lisabona, de unde si denumirea de Strategia/Agenda Lisabona. Scopul general al strategiei ascunde o multitudine de obiective, pornind de la asigurarea biodiversitatii si ajungand la modernizarea modelului social european. Toate acestea presupun costuri, pentru ca, cel putin in zona economicului si socialului, este vorba despre reforme ce ar urma sa schimbe imaginea UE dintr-o zona a inertiei pe care protectia sociala exagerata o creeaza economiile statelor membre, intr-una a cresterii economice. Sistemele de asigurari sociale, piata muncii, dezindustrializarea economiilor si orientarea lor catre servicii si IT – iata doar cateva dintre planurile de reforma ale liderilor europeni, planuri ce s-au dovedit pana in acest moment greu de pus in aplicare.
· Pactul de Stabilitate si Crestere este codul de conduita bugetara a economiilor din zona euro, iar ratiunea existentei sale este necesitatea asigurarii disciplinei fiscale si independentei Bancii Centrale Europene in fata politicului. tarile din zona euro trebuie sa indeplineasca criterii de performanta obligatorii referitoare la rata medie a inflatiei, deficit bugetar, datorie interna si externa etc. Monitorizarea modului in care regulile sunt respectate cade in sarcina Comisiei Europene, care poate sanctiona prin amenzi foarte mari orice abatere, dar numai cu aprobarea Consiliului European. Consiliul European este format din tarile membre, deci asistam la situatia imposibila in care indisciplinatii voteaza pentru propria lor sanctionare. Pentru ca majoritatea statelor din zona euro nu respecta Pactul de Stabilitate si Crestere se discuta relaxarea regulilor pe care acesta le impune.