Decizia în acest sens, foarte aşteptată de Tokyo, a fost anunţată în finalul unui summit la Bruxelles între reprezentanţi ai UE şi premierul nipon Naoto Kan.
"Mai avem un drum lung de parcurs, dar obiectivul este clar, în prezent", a subliniat într-o conferinţă de presă preşedintele UE, Herman Van Rompuy.
Acordul de liber-schimb care urmează să fie negociat se va referi la domenii cum sunt drepturile vamale, obstacole non-vamale în calea comerţului, problema serviciilor, investiţiile, proprietatea intelectuală, concurenţa şi pieţele publice.
Europenii aşteaptă îndeosebi ca Tokyo să ia măsuri în ce priveşte problema barierelor comerciale şi a restricţiilor de acces pe pieţele publice impuse companiilor străine, aspecte criticate atât de Comisia Eropeană, cât şi de oamenii de afaceri europeni.
Sursa: Agerpres