Uniunea Europeană l-a invitat marţi pe preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, să întoarcă pagina trecutului şi să accepte un nou parteneriat transatlantic, ‘coloana vertebrală a unei noi alianţe globale’, transmite AFP, conform Agerpres.
‘Sănătate, climă, digital, reforma sistemului multilateral bazat pe reguli: acestea sunt câteva dintre domeniile-cheie în care cred că Europa poate lua iniţiativa şi propune un nou program pozitiv cu Statele Unite’, a pledat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un discurs prin videoconferinţă cu ambasadorii la Bruxelles ai statelor membre UE.
‘Ştim că nu putem reveni la ceea ce a fost. Nici în ce priveşte comerţul, nici asupra Parteneriatului transatlantic pentru comerţ şi investiţii (TTIP)’, a arătat şefa CE.
‘Nu putem reveni la exact acelaşi program ca acum cinci ani. Nu trebuie să cădem în această capcană. Avem nevoie de o nouă abordare. Pentru că lumea întreagă s-a schimbat, la fel ca Statele Unite şi Europa’, a explicat ea.
‘Anumite schimbări în priorităţi şi percepţii merg mult dincolo de un singur politician sau de o singură administraţie. Şi nu vor dispărea în urma unor singure alegeri’, a mai subliniat Ursula von der Leyen.
Trump vedea Uniunea Europeană ca pe un adversar
Relaţii dintre UE şi SUA, notează AFP, au fost marcate de tensiuni şi confruntări în timpul mandatului preşedintelui Donald Trump, adversar al multilateralismului şi ostil Uniunii Europene, în care vedea un adversar.
Von der Leyen a propus ca noul parteneriat cu Washingtonul să acopere ‘toate domeniile, de la securitate la dezvoltare durabilă, de la reglementare tehnologică la comerţ, de la egalitatea condiţiilor economice mondiale la întărirea instituţiilor mondiale’.
În acelaşi timp, Comisia de la Bruxelles cheamă Washingtonul să permită taxarea giganţilor digitali – în majoritatea lor grupuri americane – ‘ieşiţi din criză mai rentabili şi cu o cotă de piaţă mai importantă ca oricând’.
Ursula von der Leyen a atras atenţia că ‘este imposibil ca giganţii comerciali să profite enorm de piaţa noastră unică, dar să nu plătească impozite acolo unde ar trebui’. ‘Aceasta dăunează acceptării economiei sociale de piaţă şi nu o vom mai tolera’, a insistat ea.
Şefa CE a pledat totodată pentru un acord internaţional privitor la taxarea comerţului online pentru ‘mijlocul lui 2021’, în caz contrar Uniunea Europeană urmând să prezinte propria propunere.
Comisia Europeană cere, de asemenea, reguli comune pentru platformele online care au dobândit ‘o influenţă şi o putere economică enorme’. Executivul UE vrea reformarea legislaţiei privind serviciile digitale astfel încât să existe posibilitatea eliminării ‘tuturor conţinuturilor ilegale, simultan cu protejarea libertăţii de exprimare’.