Femei, tineri, bătrâni, persoane cu dizabilități, toți la serviciu! Acest lucru apare ca esențial în raportul CE privind „impactul schimbărilor demografice”, publicat pe 17 iunie. Covid-19 a fost ca un șoc electric. Deoarece a lovit în special vârstnicii și a exercitat presiuni asupra protecției sociale și a sistemelor de sănătate, pandemia s-a concentrat pe îmbătrânirea Uniunii Europene și pe consecințele ce derivă din aceasta.
O îmbătrânire datorată prelungirii continue a speranței de viață, care ar trebui să crească cu încă 7 sau 8 ani, ajungând cel mai plauzibil la 86 de ani pentru bărbați și 90 de ani pentru femei în 2070. La acel moment, mai mult de 30% din populație va avea cel puțin 65 de ani și peste 13% cel puțin 80 de ani (față de 20%, respectiv 6% astăzi).
Depopularea părților sudice și estice ale UE
Această îmbătrânire se datorează și scăderii numărului de nașteri. Rata de fertilitate este de 1,55 copii la o femeie. Numărul de decese a fost mai mare decât cel al nașterilor începând din 2012, această scădere fiind compensată de fluxurile migratorii.
UE-27 ar trebui să ajungă la un platou de 449 de milioane de locuitori (cu 2 milioane mai mult decât în 2019) înainte de 2025 și apoi să înceapă să scadă la 424 de milioane în 2070. Dar încă de pe acum, multe regiuni din sudul și estul Uniunii, unde trăiesc 31 de milioane de europeni, se depopulează cu viteză mare din cauza ratelor de fertilitate scăzute, combinate cu scurgerea masivă de creiere și forță de muncă.
Scăderea numărului persoanelor active, începută deja de un deceniu, va continua: cele 265 de milioane de persoane între 20-64 de ani din 2019 vor fi doar 230 de milioane în 2050 și 220 de milioane în 2070, conform proiecțiilor. Raportul de 2,9 persoane active în câmpul muncii pentru fiecare persoană de peste 65 de ani va fi de doar 1,7 în 2070.
Pentru a compensa această scădere, Comisia consideră că ponderea persoanelor care lucrează, a femeilor, a tinerilor, a persoanelor în vârstă și a persoanelor cu dizabilități trebuie să crească, pe o piață de muncă „tot mai incluzivă”. Creșterea numărului de oameni care lucrează „va avea o importanță crucială”, se arată în raport.
Rata de ocupare a femeilor este cu 12% mai mică decât cea a bărbaților și cu 14% în cazul femeilor cu copii mici. Această observație nu ține cont de faptul că 30% dintre ele sunt angajate cu normă parțială.
Această schimbare înseamnă o mai bună conciliere între viața de muncă și viața de familie și rezolvarea problemei inegalității de venituri, femeile fiind plătite în medie cu 15% mai puțin decât bărbații, notează Comisia.
Pentru „sisteme mai puternice de sănătate publică”
Pentru a menține tinerii în afara pieței forței de muncă, Comisia mizează pe investiții în competențe pentru cei care au abandonat școala și care reprezintă 45% din numărul șomerilor. De asemenea, CE pledează pentru investiții în „sisteme puternice de sănătate publică”, în prevenție și în îngrijirea vârstnicilor. Bolile cronice reprezintă deja 70-80% din costurile pentru sănătate, iar îmbătrânirea cu costurile ei ar trebui să reprezinte mai mult de un sfert din PIB până în 2070.
Pentru a perfecționa soluțiile în fața îmbătrânirii populației, Comisia promite să lanseze o dezbatere largă și o Carte verde pe această temă și intenționează să dezvolte o viziune pe termen lung pentru regiunile rurale care acumulează diferite handicapuri.