Klaus Iohannis, întâlnire cu Jakov Milatović

Klaus Iohannis a subliniat că vizita marchează un moment important în relațiile bilaterale, fiind prima vizită a unui președinte al României de la declararea independenței Muntenegrului în 2006.

”Mă bucur să mă aflu astăzi la Cetinje, în capitala istorică a Muntenegrului – un simbol puternic al culturii, al spiritualităţii, dar şi al curajului poporului muntenegrean. Marcăm, astfel, un moment de referinţă în istoria relaţiei noastre bilaterale – prima vizită a unui Preşedinte al României de la declararea independenţei Muntenegrului, în 2006”, a declarat el în discursul său.

Iohannis a adăugat că, în cadrul întâlnirii, au avut loc discuții ample despre drumul european al Muntenegrului și sprijinul constant pe care România îl oferă în acest proces.

România susține în continuare extinderea Uniunii Europene

Șeful statului a spus că România susține și va continua să susțină procesul de extindere a Uniunii Europene, în special cu partenerii din Balcanii de Vest și cu statele candidate din vecinătatea estică.

”Împreună cu domnul Preşedinte, am abordat şi subiecte privind consolidarea relaţiei dintre statele noastre, în plan bilateral şi multilateral, precum şi situaţia securitate din regiune. România susţine şi va continua să susţină ferm procesul de extindere a Uniunii Europene cu partenerii din Balcanii de Vest şi statele candidate din vecinătatea estică. Suntem convinşi că această politică este cea mai bună investiţie în stabilitate, în prosperitate şi în consolidarea democratică a Europei”, a afirmat acesta.

Klaus Iohannis a evidențiat că Muntenegru a realizat progrese semnificative în procesul de negociere, felicitându-l pe președintele țării pentru determinarea sa.

Președintele a asigurat că sprijinul României va continua, la fel ca disponibilitatea de a oferi expertiză relevantă Muntenegrului, acolo unde este necesar. În cadrul discuțiilor bilaterale, a fost reconfirmată voința comună de a stimula cooperarea economică și sectorială, astfel încât să reflecte mai bine potențialul relațiilor politice dintre cele două țări.

”Ataşamentul pentru valorile europene este vizibil şi prin alinierea deplină la politica externă şi de securitate comună a Uniunii Europene. Ritmul alert al negocierilor de aderare va depinde de meritele proprii şi de rezultatele reformelor pe care le implementaţi, în beneficiul cetăţenilor muntenegreni.

Vă asigur că sprijinul României va continua, la fel şi disponibilitatea noastră de a oferi expertiză relevantă Muntenegrului, acolo unde este nevoie.

În plan bilateral, am reconfirmat voinţa comună de a contribui la impulsionarea cooperării economice şi sectoriale, care să oglindească mai bine potenţialul relaţiilor noastre politice”, a declarat acesta.

Iohannis a afirmat că au ajuns la un acord pentru a susține o prezență mai accentuată a companiilor românești în Muntenegru, promovând totodată mai multe interacțiuni între mediile de afaceri, în special în rândul întreprinderilor mici și mijlocii. Aceste inițiative vor fi sprijinite de un dialog eficient și periodic între autorități.

”Am subliniat interesul pentru dezvoltarea cooperării în multiple domenii, care să aducă beneficii tangibile pentru cetăţeni, precum apărare, afaceri interne, turism, energie, agricultură şi altele. Pentru viitorul societăţilor noastre şi al tinerilor, sprijinim oportunităţile de dezvoltare a relaţiilor educaţionale şi culturale, prin intensificarea contactelor interumane”, a spus șeful statului.

Jakov Milatović
SURSA FOTO: Facebook, Jakov Milatović

Contextul regional din Balcanii de Vest

Președintele a menționat că a purtat discuții cu omologul său și despre contextul regional din Balcanii de Vest, inclusiv din perspectiva efectelor negative pe care le generează războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

”Pentru România, Balcanii de Vest reprezintă o regiune de importanţă strategică. Urmărim cu prioritate promovarea securităţii în regiune, creşterea şi integrarea economică, inclusiv prin utilizarea oportunităţilor oferite de platformele de cooperare regională şi cele conţinute în Facilitatea UE pentru Reforme şi Creştere în Balcanii de Vest. Am salutat cooperarea dintre ţările noastre în cadrul NATO, atât în ceea ce priveşte regiunea Mării Negre, sprijinul pentru Ucraina, cât şi consolidarea Flancului Estic.

Ca aliaţi, este foarte important să construim un spaţiu comun al rezilienţei împotriva dezinformării şi a campaniilor ostile de propagandă ale Federaţiei Ruse. Regiunea noastră are nevoie de state puternice, cu democraţii consolidate”, a declarat acesta.

Șeful statului a exprimat bucuria de a observa în discuții o viziune proeuropeană profundă, asumată și coerentă.

”Este de datoria noastră să valorificăm experienţa trecutului, să privim cu deschidere la oportunităţile prezentului şi să clădim un viitor cât mai bun pentru viitoarele generaţii. Acest viitor comun este în familia europeană”, a spus el.