UE va ajuta la reconstrucția orașelor ucrainene care au fost afectate de invazia rusă
Așadar, Roberta Metsola a subliniat în cursul unei conferințe de presă organizate împreună cu președintele Parlamentului de la Kiev că cetățenii Europei sunt „alături de Ucraina”, potrivit informațiilor transmise de reuters.com
„Vă rog să mă credeți când spun că Parlamentul European şi cetăţenii Europei sunt alături de Ucraina. De aceea mă aflu astăzi aici, pentru că suntem alături de dumneavoastră.
În primul rând, invazia criminală a lui Vladimir Putin în Ucraina plasează Rusia în confruntare directă cu Europa, cu membrii comunității internaționale şi cu ordinea bazată pe reguli. Nu îl vom lăsa să facă aceste lucruri fără a-l contesta. În al doilea rând, Uniunea Europeană recunoaște ambițiile europene ale dumneavoastră şi aspirația de a fi un stat candidat pentru aderare. Puteți conta pe sprijinul total al Parlamentului European pentru atingerea acestui obiectiv.
În al treilea rând, vă vom ajuta să reconstruiți orașele, atunci când acest război ilegal şi neprovocat, care nu a fost necesar, se va încheia. Am furnizat deja asistență financiară, militară şi umanitară. Asistența va continua şi va fi suplimentată”, a declarat președintele Parlamentului European.
Ucraina a înregistrat o victorie în fața Rusiei
Amintim că primarul Anatolii Fedoruk a anunțat că orașul Bucha, din apropierea Kievului, a fost eliberat de trupele rusești, în cadrul unei filmări care pare a fi făcută în fața primăriei, scrie BBC.
”31 martie va rămâne în istoria orașului nostru… ca ziua eliberării sale de (forțele) rusești”, a declarat primarul Anatolii Fedoruk în înregistrarea video.
De asemenea, armata ucraineană a transmis bineri, 1 aprilie, că a reușit să recucerească 11 localități ocupate de soldații ruși. Acestea se află în Herson, o regiune sudică din Ucraina.
Ministerul Apărării de la Kiev a explicat că soldații ucraineni au găsit echipament militar rus abandonat, inclusiv tancuri T-64, în zona nordică din Herson. Din fericire, vineri, autoritățile ucrainene au putut livra produse alimentare şi medicamente localnicilor din localitățile recucerite.
Războiul din Ucraina continuă și se pare că soldații ucrainenii au dat o lovitură puternică trupelor ruseşti, după un atac dur de vineri dimineaţă. Tancurile ruse şi alte vehicule militare trimise de Moscova în Ucraina vor avea probleme serioase cu realimentarea acum.