UE va oferi ajutor în valoare de 75 de milioane de euro palestinienilor din Gaza
UE a anunțat luni, 16 octombrie 2023, că va deschide un pod aerian umanitar către Gaza via Egipt. Anunțul a fost făcut de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Le Monde. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susținute la Tirana, Albania.
Aici, von der Leyen a explicat că podul aerian va consta din „mai multe zboruri” către Egipt. Prin acestea, Comisia va transporta provizii către organizaţiile umanitare de pe teren din Gaza.
„Palestinienii din Gaza au nevoie de ajutor umanitar. (…) Primele două zboruri vor pleca săptămâna aceasta, aducând provizii umanitare în Gaza. (…) Palestinienii din Gaza au nevoie de ajutor umanitar şi de sprijin, ei nu pot plăti preţul barbariei Hamas”, a declarat preşedinta Comisiei Europene într-o conferinţă de presă la Tirana, Albania.
Primele două zboruri vor fi efectuate în cursul acestei săptămâni. Ele vor transporta ajutoare umanitare din partea UNICEF. Ele vor include articole pentru adăposturi, medicamente și kituri de igienă, conform unui comunicat emis de Uniunea Europeană.
Sâmbătă, Ursula von der Leyen a anunțat că asistența umanitară acordată de Uniunea Europeană pentru Gaza va fi triplată, trecând de la 25 de milioane de euro la 75 de milioane de euro.
Demersurile diplomatice pentru obținerea unui acord de încetare a focului, cu scopul de a facilita livrarea ajutoarelor în Fâșia Gaza asediată, au fost nereușite anterior. Totodată, Israelul a emis ordine de evacuare a satelor dintr-o zonă de teritoriu situată în apropierea graniței cu Liban. Ordinele au creat îngrijorări cu privire la posibilitatea extinderii conflictului pe un nou front.
Israelul a impus o blocadă totală asupra Fâșiei Gaza, locuită de aproximativ 2,3 milioane de palestinieni, și a desfășurat atacuri aeriene masive. Este posibil ca Israelul să lanseze și o operațiune terestră. Autoritățile din Gaza raportează că cel puțin 2.750 de persoane au fost ucise în această zonă, inclusiv un număr semnificativ de civili.
Pe de altă parte, SUA vrea să ofere sprijin financiar Israelului
Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a declarat că Statele Unite își pot permite să sprijine financiar atât Israelul, cât și Ucraina în eforturile lor de război, conform informațiilor transmise de CNBC.
„America îşi poate permite cu siguranţă să fie alături de Israel şi să sprijine nevoile militare ale Israelului şi, de asemenea, putem şi trebuie să sprijinim Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei”, a spus Yellen, adăugând că economia SUA se descurcă ”extrem de bine. (…)
Inflaţia a fost mare şi a fost o preocupare pentru gospodării, a scăzut acum considerabil. În acelaşi timp, avem aproximativ cea mai puternică piaţă a muncii pe care am văzut-o în ultimii 50 de ani, cu 3,8% şomaj. Şi, în acelaşi timp, America, administraţia Biden, a adoptat o legislaţie care ne consolidează economia în anii următori, pe termen mediu”, a precizat ea.