În următorii trei ani de zile, Uniunea Europeană va continua să caute surse alternative pentru gazele naturale și cărbunele din Rusia, anunță vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
UE va căuta surse alternative pentru gazul din Rusia încă trei ani de acum încolo
Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu Pactul Verde European, a declarat marţi, 15 noiembrie 2022, că Uniunea Europeană va continua să ardă cărbune suplimentar şi să caute alternative la gazele naturale din Rusia încă trei ani de acum încolo pentru a-şi ajuta industria şi populaţia să facă față crizei generate de războiul din Ucraina.
„Da, ardem mai mult cărbune, căutăm mai mult gaz natural oriunde îl putem găsi (în afara Rusiei n.red). Dar asta va fi numai încă trei ani, apoi vom adopta serios o schimbare şi vom introduce mai multe (energii) regenerabile.
Chiar şi aşa, încă ne încadrăm în obiectiv, ba chiar ne îmbunătățim obiectivul decarbonizării,” a declarat, marți, Frans Timmermans la o conferință de presă organizată în cadrul Summitul COP27 din Sharm El Sheikh (Egipt).
În urma reducerii livrărilor de gaz naturale din Rusia spre Europa, UE a fost nevoită să caute alternative de aprovizionare. Înaintea războiul din Ucraina, gazele naturale din Rusia reprezentau 40% din consumul UE per ansamblu, acum acest procent a coborât sub 10%, ceea ce presupune „un efort fantastic din partea statelor membre pentru ca populația şi afacerile lor să poată supraviețui economic în continuare câțiva ani”, a explicat Frans Timmermans.
„Trebuie să închidem breşa creată de războiul barbar al lui Putin. Dacă nu avem grijă de populaţia noastră, de afacerile noastre, îi vom face o mare favoare lui Putin (…), un autocrat care răspândeşte autocraţia în Europa”, a adăugat oficialul european, relatează agenția de presă EFE.
Europa riscă să nu aibă suficiente gaze naturale în iarna 2023-2024
Agenţia Internaţională a Energiei (AIE) a anunțat recent că statele europene riscă să nu aibă suficiente gaze naturale în iarna viitoare. Aproximativ 30 de miliarde de metri cubi de gaze naturale ar putea să lipsească anul viitor, în cazul în care Rusia va opri complet livrările de gaze naturale către Europa și în cazul în care va avea loc o relansare economică a Chinei.
De aceea, AIE a îndemnat guvernele statelor europene să „acționeze imediat” pentru a scădea cererea deoarece numai în acest fel rezervele de gaze naturale ale Europei ar urma să fie asigurate în proporție de 65% la începutul iernii 2023-2024. Potrivit AIE, vara următoare, condițiile geopolitice şi economice mondiale ale aprovizionării şi umplerii rezervelor de gaze naturale vor fi foarte diferite de cele din acest an.
„Confortul asigurat de nivelul rezervelor actuale, scăderea recentă a prețului gazelor naturale şi temperatura neobișnuit de blândă nu ar trebui să conducă la concluzii prea optimiste cu privire la viitor”, a spus, joi, Fatih Birol, directorul executiv al AIE, în cadrul unei conferințe online, relatează agenția de presă AFP.