UE vrea acorduri comerciale cu Australia şi Noua Zeelandă fără implicarea parlamentelor naţionale

Comisia Europeană vrea să încheie acorduri în urma negocierilor comerciale pe care le va demara în viitorul apropiat cu Australia şi Noua Zeelandă fără ca acestea să mai fie ratificate de parlamentele regionale şi naţionale din UE, pentru a accelera discuţiile, a anunţat joi Bruxellesul, informează AFP.

'Considerăm că avem argumente solide' pentru a le propune statelor membre ca doar Comisia Europeană să conducă în numele lor toate aceste negocieri, a afirmat comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, prezentând programul comercial al UE pentru lunile viitoare. 

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat miercuri că intenţionează să înceapă negocieri comerciale cu Australia şi Noua Zeelandă, pe care speră să le vadă finalizate înainte de încheierea mandatului său, în 2019, o agendă destul de ambiţioasă. 

Precedentele tratate de liber-schimb încheiate de UE trebuiau până acum să fie ratificate de parlamente naţionale, după un vot în Parlamentul European. Însă procedura este una lungă: a fost nevoie, de exemplu, de patru ani şi jumătate pentru ca acordul cu Coreea de Sud să fie ratificat. 

De asemenea, aceste acorduri se confruntă cu o opoziţie publică crescândă în toată Europa, ceea ce face incertă ratificarea lor de toate parlamentele europene. 

CETA, acordul cu Canada, în prezent în curs de ratificare şi care va intra parţial în vigoare săptămâna viitoare, este de exemplu ameninţat de parlamentul Valoniei, una dintre regiunile Belgiei, care a blocat deja negocierile la sfârşitul lui 2016. Şi Polonia a ameninţat să nu-l ratifice, aminteşte AFP.

AGERPRES