UE va îndeplini obiectivul de a genera 10% din carburanţii pentru transporturi din surse regenerabile, până în 2020, prin amestec de combustibili fosili cu biocarburanţi, potrivit unui centru de cercetări al Uniunii Europene.
În acest amestec vor fi incluşi biocarburanţi de primă generaţie, obţinuţi din plante agricole, a declarat Giovanni De Santi, director al Institutului pentru Energie din cadrul Centrului Mixt pentru Cercetări al Uniunii Europene.
Până în 2020, UE intenţionează să obţină 10% din carburanţii necesari transporturilor din surse regenerabile, pentru a combate încălzirea globală.
Toate statele membre trebuie să pregătească planuri privind respectarea obiectivelor stabilite de UE în acest domeniu.
Biocarburanţii de generaţia a doua, obţinuţi din produse nealimentare, precum lemnul, iarba şi algele, nu vor avea o contribuţie semnificativă, în următorii zece ani, a spus De Santi la o conferinţă care a avut loc la Hamburg.
„Amestecul de carburanţi este relativ uşor de realizat şi este de aşteptat ca statele să impună rafinăriilor să facă acest lucru”, a arătat el.
Steen Riisgaard, director general la compania daneză Novozymes a declarat că producţia la nivel comercial a bioetanolului de generaţia a doua este iminentă, iar factorii politici au un rol esenţial în accelerarea procesului.
De Santi anticipează ca producţia la nivel comercial a bioetanolului de generaţia a doua să aibă loc în SUA din 2011.
El a adăugat că UE trebuie să ia decizia politică de a promova pe piaţă biocarburanţii de generaţia a doua, posibil prin stabilirea unor cote de producţie.