UEFA a repetat miercuri că se opune înfiinţării unei Superligi europene, după ce Josep Maria Bartomeu, preşedintele demisionar al grupării FC Barcelona, a confirmat marţi existenţa acestei idei, favorabilă marilor cluburi, scrie France Football.
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, „a indicat clar în mai multe ocazii că UEFA se opune categoric unei Superligi”, a menţionat miercuri forul fotbalistic european.
Marţi, în momentul când a demisionat de la preşedinţia Barcei, Josep Maria Bartomeu a anunţat presa că gruparea catalană a acceptat să participe la „o viitoare Superligă europeană”. El a oficializat astfel existenţa acestui proiect de ligă închisă sau semi-închisă, ce ar fi rezervată marilor cluburi de pe continent.
Această idee deja veche, care revine din ce în ce mai des, le-ar permite marilor cluburi să reducă elementul de imprevizibil din sport şi să împartă între ele banii din drepturile TV. Superliga ar concura cu Liga Campionilor şi Europa League, organizate de UEFA pe baza calificărilor obţinute pe teren, prin intermediul competiţiilor naţionale.
„Principiile solidarităţii, promovării, retrogradării şi ligilor deschise nu sunt negociabile. Este ceea ce face ca fotbalul european să funcţioneze, iar Liga Campionilor să fie cea mai bună competiţie sportivă din lume”, a amintit UEFA. Ea refuză „să distrugă” competiţia sa regină şi asigură că o „Superligă cu 10, 12, sau chiar 24 de cluburi” ar fi „inevitabil plicticoasă” suprimând riscul bulversării ierarhiei europene de către unii outsideri.
Dezminţind informaţiile de presă potrivit cărora ea susţine o posibilă Superligă, FIFA a amintit declaraţia de săptămâna trecută a lui Gianni Infantino: „Ca preşedinte al FIFA, sunt interesat de Cupa Mondială a cluburilor, nu de Superligă”.
UEFA reduce premiile pentru Liga Campionilor și Europa League
Pe de altă parte, premiile pentru participarea la cele două competiţii continentale intercluburi, Liga Campionilor şi Europa League, vor fi reduse în următorii cinci ani, din cauza impactului financiar pe care îl are pandemia de COVID-19 asupra Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), relatează publicaţia The Times, citată de Reuters.
UEFA a informat federaţiile membre în legătură cu pierderea a 514 milioane de lire sterline (666,40 milioane dolari) în urma reducerilor veniturilor din drepturile de televizare şi sponsorizări, după desfăşurarea cu întârziere a fazelor finale ale competiţiilor în sezonul trecut.
Meciurile au fost suspendate în martie, când pandemia a paralizat practic sportul mondial, iar competiţiile continentale s-au reluat abia în august, după ce ligile europene şi-au finalizat sezoanele.
Fazele finale ale Ligii Campionilor şi Europa League s-au desfăşurat fără spectatori în locaţii neutre, iar duelurile s-au disputat în manşe unice şi nu după formatul acasă-deplasare.
În sezonul trecut, veniturile pentru cele 32 de echipe care au participat la faza grupelor în Liga Campionilor au fost evaluate la 1,95 miliarde euro.