Ungaria nu va sprijini integrarea Ucrainei în NATO
Guvernul ungar a avertizat miercuri că nu va sprijini niciun fel de integrare euroatlantică a Ucrainei până când ţara vecină nu va recunoaşte drepturile minorităţii maghiare care locuieşte pe teritoriul său, transmite EFE.
„Guvernul nu va sprijini niciunul dintre eforturile de integrare ale Ucrainei până când ţara nu va reda drepturile anterioare anului 2015″ deţinute de minoritatea maghiară din oblastul Transcarpatia, din sud-vestul Ucrainei”, a anunţat într-un mesaj postat pe Facebook executivul condus de ultranaţionalistul Viktor Orban.
În mesaj, Budapesta îşi reiterează nemulţumirea că minoritatea maghiară din Ucraina a fost „sistematic” lipsită de drepturile sale din 2015 şi reaminteşte că „a arătat clar în toate forurile că această practică este inacceptabilă”.
Kievul, acuzat de limitarea drepturilor minorităţilor
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat asigurări recent că toţi membrii NATO susţin admiterea Ucrainei în alianţa militară, subliniază portalul portfolio.hu în acest context.
„Poftim?” – a răspuns premierul ungar Viktor Orban, într-un mesaj care conţinea doar acest unic cuvânt cu care a reacţionat la afirmaţia secretarului general al NATO.
Din cauza legilor introduse în Ucraina care limitează drepturile minorităţilor etnice, cum ar fi folosirea limbii materne, Ungaria se opune reuniunilor oficiale ale NATO cu Ucraina din 2017, potrivit EFE. În ciuda acestui fapt, este de aşteptat ca Ucraina, ţară invadată de Rusia la 24 februarie 2022, să participe la următorul summit al Alianţei, programat pentru iulie la Vilnius.
La recensământul din 2001, Ucraina a estimat numărul etnicilor maghiari la 150.000 de persoane.
Guvernul Orban este considerat cel mai apropiat aliat al Moscovei din Uniunea Europeană, remarcă EFE.
Ungaria și alte state UE, despre problema cerealelor ucrainene
De asemenea, amintim că Ungaria şi alte state membre din Europa de Est ar dori să menţină în vigoare interdicţia privind importul de cereale din Ucraina, cel puţin până la finele anului, a declarat marţi ministrul ungar al Agriculturii, Istvan Nagy.
Săptămâna trecută, autorităţile de la Budapesta au interzis importul de cereale şi produse agricole din Ucraina, după ce Polonia a adoptat o măsură similară, în ideea de a contracara un aflux de produse ieftine care a creat probleme pentru producătorii locali şi a presat guvernele statelor vecine Ucrainei să vină în sprijinul fermierilor lor. Slovacia şi Bulgaria au decis şi ele să introducă măsuri similare.