După creșterile neașteptat de mari ale Oltchim și Azomureș, o altă companie a intrat în suveica unor aprecieri peste măsură. Este vorba de producătorul de ulei Argus Constanța, societate listată pe piața Rasdaq (simbolul UARG), care a intrat în atenția investitorilor după ce omul de afaceri Cătălin Chelu a început să cumpere.

Bătălia pentru uleiurile Argus a urcat cotația UARG de la o medie de 2,2 lei pe acțiune, luna trecută, până la 6,83 lei joia trecută, respectiv o creștere de circa 210%. Anul trecut, în decembrie, acțiunile UARG se tranzacționau la circa 1,5 lei. Aprecierea a fost generată în principal de cumpărările efectuate de SIF Oltenia și de firme controlate de Cătălin Chelu. În timp ce omul de afaceri a ajuns să controleze 40,47% din acțiunile companiei, SIF Oltenia și-a majorat deținerea de la 19,87% până la aproximativ 32%.

Compania din Constanța este evaluată, astfel, la 244,4 milioane lei (57,6 milioane euro), un nivel maxim istoric pentru fabrica de ulei. Acțiunile Argus, unul dintre puținii producători independenți (neaparținând unor grupuri mari) s-au apreciat și anul trecut cu 55,35%, după scăderi de 37,7% în 2009, 10% în 2008 și 13,04% în 2007.

Competiție aprigă în piața uleiului

Societatea a fost lovită din plin de criza economică din ultimii ani. A reușit însă să își revină de la an la an, în 2010 fiind stopate și perderile. Afacerile Argus au fost ajutate și de scumpirea repetată a uleiului din ultimii ani, care a acoperit creșterea prețului materiei prime, în principal floarea-soarelui. Cifra de afaceri de anul trecut a fost de 217,5 milioane lei, în creștere cu 56% față de 2009, iar profitul net de 14,3 milioane lei, față de pierderi de 5,5 milioane lei în 2009.

Rata de profitabilitate de anul trecut s-a situat la 6,8%, sub nivelul din 2008 (9,4%), dar peste cel din 2007 (3,5%). Gradul de îndatorare a rămas relativ constant în ultimii ani ca pondere în cifra de afaceri, în jurul unui procentaj de 40%. Datoriile totale de la sfârșitul anului trecut se situau la 64,3 milioane lei, în creștere de la 51 milioane lei în 2009, iar valoarea creanțelor deținute era de 20,8 milioane lei. „Situația financiară rămâne pozitivă în primul trimestru al anului curent față de perioada similară a anului trecut, cifra de afaceri fiind de 64,05 milioane lei, mai mare cu 75%, și profitul net, de 5,66 milioane lei, în creștere cu 26%“, spune Daniela Ropotă, analist la Intercapital Invest.

Principalul competitor al mărcilor Argus, Tomis și Sora Soarelui sunt Floriol, Unisol, Ulvex și Raza Soarelui, produse de grupul american Bunge, la care se adaugă și Untdelemn de la Bunica al celor de la Cargill. Recent, portughezii de la Prio Foods au deschis o fabrică de ulei la Lehliu-Gară, în urma unei investiții de 93 milioane euro, aceasta urmând a fi cea mai mare fabrică de ulei alimentar brut din sud-estul Europei. Producția posibilă este de 316.000 tone ulei brut, destinată în proporție de 90% exportului.

Competiția arată că piața uleiului alimentar este aprig disputată în România, unde consumul anual de ulei este unul dintre cele mai mari în Europa, de 10 litri/locuitor. Perdanții sunt micii producători, ale căror unități de producție s-au închis sau au fost preluate și relocate de companii mari. Piața se împarte, în prezent, între zece producători, dintre care doar câțiva mai sunt de mici dimensiuni, precum Ardealul Carei. Argus reușește să țină pasul cu ritmul impus de marile corporații, unul dintre avantaje fiind și poziționarea bună, la doar șase kilometri de portul Constanța, de unde poate trimite ușor ulei la export (circa 7,5% din producția totală). Conform datelor societății, volumul comercializat situa Argus pe locul secund în topul producătorilor, după Bunge.
57,6 milioane euro este capitalizarea Argus Constanța de joia trecută, după o creștere a prețului acțiunii de 210% în ultimele săptămâni, până la 6,83 lei